Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fiica legendarului cineast Clint Eastwood a fost arestată şi acuzată de „violenţă domestică”

Fiica legendarului cineast Clint Eastwood a fost arestată şi acuzată de „violenţă domestică”.

În seara zilei de sâmbătă, 12 octombrie, Francesca Eastwood, de asemenea actriţă, s-a certat cu iubitul ei în maşina lor în Beverly Hills. Iniţial verbală, altercaţia a degenerat într-o agresiune fizică provocată de Miss Globul de Aur 2013.

Prietenul tinerei a sunat apoi la autorităţi, care ar fi sfătuit-o să meargă „într-o zonă securizată a Departamentului de Poliţie din Beverly Hills pentru a se întâlni cu ofiţerii”, după cum a relatat TMZ.

O sursă apropiată cazului a declarat că, odată ajuns, cuplul a fost interogat de agenţi. Declaraţiile sale iniţiale nu i-au permis actriţei să îşi dovedească nevinovăţia. De fapt, „partenerul ei era singurul cu răni evidente pe corp. Acesta este motivul pentru care Francesca a fost arestată şi acuzată de violenţă domestică”, precizează sursa.

Mai multe surse au declarat pentru TMZ că iubitul Francescăi a refuzat ajutorul medical.

Citește și
Yuval Abraham
Un regizor israelian, ameninţat cu moartea după ce oficiali au calificat Festivalul de Film de la Berlin drept „antisemit”

La câteva ore după ce a fost inculpată, fiica lui Clint Eastwood ar fi plătit o cauţiune de 50.000 de dolari pentru a evita să fie reţinută de poliţie.

Ea este totuşi aşteptată să apară în faţa instanţei în lunile următoare. Contactată de presă, tânăra actriţă nu a făcut încă nicio declaraţie publică cu privire la acest caz.

Ea pare să îşi continue viaţa ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, conform numeroaselor postări pe care le-a făcut pe Instagram de la sfârşitul săptămânii.

Şocaţi de faptul că actriţa poate posta fotografii fără să se îngrijoreze de ceea ce a fost acuzată, mulţi internauţi şi-au permis să-i dea câteva sfaturi: „Presupun că ai postat asta chiar şi după ce ai fost arestată pentru violenţă domestică. Fă terapie şi asumă-ţi responsabilitatea pentru comportamentul tău”, sau „Cum rămâne cu arestarea pentru violenţă domestică?”.

Nu este prima dată când tânăra are probleme cu poliţia. Ea a fost deja arestată în 2015 fiind prinsă conducând sub influenţa alcoolului.

Fracnesca Eastwood este fiica cineastului american Clint Eastwood şi a lui Frances Fisher.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult