FBI a declasificat un document din ancheta atentatelor din 11 septembrie

62212276
Profimedia

FBI a declasificat un document parte a anchetei sale privind posibila implicare a guvernului saudit în atentatele din 11 septembrie 2001

Biroul Federal de Investigaţii al SUA a declasificat, sâmbătă noapte, în urma presiunilor făcute de rudele victimelor, un document care face parte din ancheta sa privind posibila implicare a guvernului saudit în atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, transmite News.ro.

Documentul, care datează din 2016, descrie contactele pe care teroriştii le-au avut cu persoane saudite din Statele Unite, dar nu oferă dovezi clare ale unei posibile implicări a guvernului din Arabia Saudită în planul atentatului asupra ţării, potrivit rtve.es.

Raportul de 16 pagini, cu mai multe secţiuni cenzurate, a fost declasificat ca parte a unui ordin semnat de preşedintele american, Joe Biden, de a fi publicate documente ţinute secret până acum referitoare la investigaţia finalizată de FBI legat de atacurile din urmă cu două decenii.

Acea anchetă s-a centrat pe presupusul sprijin logistic care ar fi putut fi oferit teroriştilor de un angajat al consulatului saudit din Los Angeles, Fahad al Thumairy, şi de un bănuit spion al regatului arab din acelaşi oraş, Omar al Bayumi.

Citește și
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat

Documentul desecretizat asigură că Al Bayumi a oferit „asistenţă de călătorie, cazare şi finanţare” pentru doi dintre teroriştii implicaţi în atentate, Nawaf al Hazmi şi Khalid al Mihdhar.

Alte rapoarte declasificate în ultimii ani au detaliat deja aceste contacte şi asistenţa lui Al Bayumi, care, după atentate, a fost reţinut în Marea Britanie şi a fost unul dintre protagoniştii investigaţiei oficiale condusă de o comisie a Congresului.

Acea comisie nu a găsit dovezi oficiale că guvernul saudit a fost implicat în finanţarea grupării al-Qaeda sau a atentatelor şi semnul de întrebare de atunci a fost cât ştia Riadul despre activităţile unora dintre cetăţenii săi, precum Al Bayumi.

Presupusul spion saudit a avut legături cu Al Thumairy, care, la acea vreme, era diplomat în consulatul saudit şi avusese convorbiri cu cel puţin doi dintre cei care au fost închişi ulterior la Guantánamo.

Al Bayumi, care era oficial student, a avut legătură şi cu Osama Bassnan, cetăţean saudit a cărui legătură cu atacurile din 11 septembrie fusese dezvăluită şi care vorbea „cu entuziasm” despre liderul al-Qaeda, Osama bin Laden.

Asociaţia rudelor victimelor 9/11 United a salutat publicarea documentului şi îl consideră o dovadă în plus privind legăturile probabile ale Riadului cu atentatele.

În luna august, sute de supravieţuitori şi rude ale victimelor atentatelor i-au cerut lui Biden să nu participe la ceremoniile de comemorare dacă guvernul său nu va publica noi părţi de arhivă despre presupusul rol al Arabiei Saudite în evenimente.

Săptămâna trecută, preşedintele a ordonat Departamentului de Justiţie să declasifice noi documente în următoarele şase luni, fapt care a convins familiile, care au acceptat ca preşedintele să asiste la comemorarea de sâmbătă.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat

Autorităţile din Iran au neutralizat circa 40.000 de terminale de internet ale Starlink, compania deţinută de miliardarul american Elon Musk. 

Cuba intră în „stare de război” și antrenează „întregul popor”. Actualul președinte merge pe doctrina lui Fidel Castro
Cuba intră în „stare de război” și antrenează „întregul popor”. Actualul președinte merge pe doctrina lui Fidel Castro

Cuba va intra în „stare de război” în încercarea de a face față amenințărilor lui Donald Trump de la intervenția SUA în Venezuela.

Locuitorii Groenlandei, îndemnați să se pregătească pentru o invazie. Trump pune „o presiune foarte mare”  pe insulă
Locuitorii Groenlandei, îndemnați să se pregătească pentru o invazie. Trump pune „o presiune foarte mare” pe insulă

Prim-ministrul Groenlandei a declarat că populația insulei trebuie să înceapă să se pregătească pentru o posibilă invazie militară, chiar dacă acest scenariu rămâne improbabil, întrucât președintele Donald Trump își continuă amenințările.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.