Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Familia atacatorului din Noua Zeelandă, consternată de faptele sale. ”Suntem toţi sideraţi”

Familia lui Brenton Tarrant, australianul inculpat pentru atacurile comise vineri la două moschei din oraşul neo-zeelandez Christchurch şi soldate cu 50 de morţi, este consternată de actele sale, a declarat duminică bunica suspectului, transmite AFP.

''Suntem toţi sideraţi, nu ştim ce să credem'', a spus Marie Fitzgerald, bunica lui Brenton Tarrant, într-un interviu pentru postul de televiziune Channel 9 din statul australian New South Wales, scrie Agerpres.

''Este extrem de dificil să recunoşti că unul din familia noastră poate face un asemenea lucru. Toată lumea este distrusă'', a afirmat ea.

Brenton Tarrant, care a crescut în micul oraş australian Grafton, pare să fi devenit adept al ideologiei neo-fasciste cu ocazia multiplelor sale călătorii în Europa.

''Cred că acest băiat s-a schimbat, complet, doar din momentul în care a început să călătorească în străinătate'', a explicat Marie Fitzgerald, adăugând că în timpul adolescenţei Brenton Tarrant era extrem de interesat de jocurile video.

Citește și
Atac terorist in Christchurch, Noua Zeelanda - 1
Avertismentul unui fost neo-nazist după masacrul din Noua Zeelandă

El a început să călătorească după decesul tatălui său, iar în ultimii ani a locuit în oraşul Dunedin, din sudul Noii Zeelande.

Terry Fitzgerald, unchiul lui Brenton Tarrant, a mărturisit că familia a aflat de la televizor despre rolul lui Brenton în atacurile de la Christchurch. ''La început, am spus 'Nu, acest lucru nu este posibil', dar apoi i-am văzut fotografia'', a afirmat Terry Fitzgerald.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult