Ce este ISIS-K, gruparea teroristă responsabilă pentru atentatul de pe aeroportul din Kabul
Your browser doesn't support HTML5 video.
Potrivit talibanilor, deflagrațiile provocate de o maşina-capcană și un atentator sinucigaş au ucis zeci de oameni. Printre răniți s-ar număra atât talibani, cât și soldați americani, dar informațiile nu sunt clare.
Cu doar câteva ore înainte, serviciile de informații americane și britanice avertizau că există risc iminent de atac terorist pe aeroportul din Kabul. Acolo, încă speră să ajungă 1.500 de americani și peste zece mii de afgani. Amenințarea vine de la aripa afgano-pakistaneză a grupării teroriste Stat Islamic.
Cu puţin timp înaintea orei locale 18, în zona aeroportului din Kabul au avut loc două explozii, urmate de un schimb înverşunat de focuri.
Un atentator sinucigaş s-ar fi aruncat în aer în preajma porţii Abbey, unde zilele trecute erau staţionate trupele britanice. Poarta Abbey este una dintre cele trei intrări în aeroport închise după ce Statele Unite şi Marea Britanie au avertizat că există un risc iminent de atac terorist împotriva mulţimii de la aeroport.
A doua deflagraţie s-a produs lângă Hotelul Baron, unde sunt cazaţi soldaţii, dar şi jurnaliştii britanici.
Guvernele celor două ţări au cerut propriilor cetăţeni să nu meargă la aeroport. Dar şi afganii au fost îndemnaţi să evite zona.
Gruparea teroristă ISIS-K, principala amenințare teroristăPotrivit serviciilor de informaţii, pericolul vine de la gruparea teroristă ISIS-K, de la Khorasan, o regiune de la graniţa afgano-pakistaneză. Se prezintă drept aripă a Statului Islamic original, care a controlat la un moment dat zone întinse din Siria şi Irak.
Peter Bergen, autorul cărții „The Rise and Fall of Osama bin Laden”: „Mulţi dintre ei sunt foşti talibani care au trecut la ISIS ca să devină cei mai tari şi mai răi "băieţi din cartier". Este mai degrabă o rivalitate locală între talibani şi ISIS-K”.
Colin Clarke, autorul cărții „După Califat: Statul Islamic”: „ISIS nu are o agendă politică, considerând că doar Allah poate conduce. Şi, chiar dacă talibanii încearcă acum să stabilească un emirat islamic, pentru cei din ISIS nu e suficient. Ei sunt şi mai radicali. Vor să-i atragă şi să-i recruteze pe cei mai înflăcăraţi sociopați din ţară”.
Gruparea ISIS-K este responsabilă de mai multe atentate sinucigaşe cu zeci de victime în Afganistan. Pe unii dintre combatanţii ISIS-K, chiar talibanii i-au scos din închisori, când au cucerit oraşele afgane, la începutul lunii.
Colin Clarke: „Pot crea haos la aeroport ţintind un avion care aterizează sau decolează. Asta e principala teamă”.
Preşedintele american Joe Biden a transmis un mesaj către autorii atacului de la Kabul, afirmând că SUA nu va uita niciodată şi nu va ierta şi aceştia vor fi vânaţi, până vor plăti. El a afirmat că responsabili de atac sunt membri ai grupului ISIS-K.
"Am ordonat comandanţilor să facă planuri pentru a lovi obiective ale ISIS. Vom răspunde cu forţă şi precizie în momentul ales de noi şi în locul ales de noi. Teroriştii nu vor câştiga. Vom salva americanii, Vom scoate aliaţii afgani. America nu va fi intimidată", a precizat Biden.
Scene dezolante și umilitoare la aeroportul din KabulAlertă de securitate privind riscul de atentate teroriste a sporit urgența şi dramatismul operațiunilor de evacuare din Afganistan, intrate în linie dreaptă. Sunt ultimele zile de prezență a militarilor americani în Afganistan, de fapt sfârșitul celui mai lung război al Americii, început acum 20 de ani. Scenele de la aeroportul din Kabul sunt dezolante și umilitoare.
Talibanii au anunțat că îi vor opri pe afganii care încearcă să ajungă la aeroportul din Kabul. Însă un bărbat bătut crunt este cetăţean australian.
Australianul bătut de talibani: „M-au lovit rău... Când încercam să traversez la aeroport”.
Un alt bărbat, care are rezidență permanentă în Statele Unite, a rămas captiv în Afganistan după ce a venit la înmormântarea tatălui său.
Bărbatul blocat în Afganistan: „Sunt mii de oameni în jurul aeroportului. Încearcă să intre pe aeroport, dar acum nu mai e nicio evacuare, nu mai lasă pe nimeni să intre”. Reporter: „Ai mai încercat să ajungi pe aeroport până acum?” Bărbatul blocat în Afganistan: „Din 16 august am venit în fiecare zi”.
Mii de oameni încă așteaptă lângă zidurile aeroportului şansa de a scăpa din emiratul talibanilor. Sub soarele dogorâtor, stau, până la genunchi, în apă murdară, într-un canal de evacuare, sperând că îi vor convinge pe soldați că sunt îndreptățiți să evadeze spre libertate.
Dincolo de barierele de beton, decolează câte un avion la fiecare 39 de minute, ducând mii de oameni spre Doha, în Qatar, sau la baza Ramstein din Germania, unde sunt tabere temporare pentru cei evacuați. În jur de 100.000 de oameni au fost scoși din Afganistan, după ce talibanii au pus stăpânire pe Kabul. Dar speranțele se năruie tot mai mult pentru cei rămași în urmă.
Sursa: Pro TV
Etichete: SUA , Marea Britanie , aeroport , afganistan , atentat , terorism
Dată publicare: 27-08-2021 10:02