Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Escaladare la frontiera Rusiei cu Ucraina. Ministrul apărării de la Kiev: O ofensivă rusă posibilă la sfârşitul lui ianuarie

Ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov a afirmat că momentul cel mai probabil în care Moscova ar putea să declanşeze o ofensivă la scară largă asupra Ucrainei va fi la sfârşitul lunii ianuarie, potrivit Reuters, EFE şi Ukrinform.

Rusia a comasat peste 94.000 de militari în apropiere de frontierele cu Ucraina, a afirmat Reznikov.

"Serviciul nostru de informaţii (al armatei/GUR) analizează toate scenariile, inclusiv cele mai nefavorabile, apreciind că există probabilitatea unei escaladări la scară largă din partea Rusiei", a afirmat Reznikov, invitat la raport în Rada Supremă (parlamentul unicameral) în cadrul "Orei guvernului".

El a menţionat că - potrivit informaţiilor de care dispune - "momentul cel mai probabil când se va ajunge la finalizarea pregătirilor pentru escaladare este sfârşitul lunii ianuarie".

"Vreau să subliniez că escaladarea este un scenariu posibil, dar nu obligatoriu, iar sarcina noastră este să-l prevenim. Cu cât lucrăm mai bine, singuri şi cu partenerii, cu atât riscul escaladării se va diminua", a afirmat ministrul ucrainean al apărării, citat de Ukrinform.

Citește și
Trupe Rusia
Acțiunile Rusiei de la frontiera cu Ucraina îi îngrijorează pe liderii occidentali. „Sunt planuri ale unor acţiuni agresive”

Trebuie să facem în aşa fel încât preţul escaladării să fie inacceptabil pentru agresor, a adăugat el, subliniind că Ucraina este "mult mai interesată de scenariul politic şi diplomatic de soluţionare a conflictului" din Donbas, unde Rusia susţine separatiştii proruşi care luptă împotriva forţelor guvernamentale ucrainene din 2014.

Rusia pretinde că nu poate dezamorsa tensiunile pentru că Ucraina vrea să preia "cu forţa" controlul asupra teritoriilor controlate în prezent de separatişti în Doneţk şi Lugansk.

"În principiu, nu pot exista provocări violente din partea noastră. În acelaşi timp, nu există nicio modalitate de a 'pacifica agresorul'. Dacă va fi necesar, Ucraina va riposta", a declarat Oleksii Reznikov, potrivit Agerpres.

Ucraina şi aliaţii săi din NATO au tras un semnal de alarmă cu privire la concentrarea de trupe şi echipamente ruseşti în apropiere de frontierele Rusiei cu Ucraina în acest an, ceea ce provoacă îngrijorări că ostilităţile mocnite din Donbas, în estul Ucrainei, ar putea degenera într-un război deschis.

Pe parcursul acestui an, Rusia a folosit tactica unor valuri bizare: îşi concentrează trupele în apropierea graniţelor ucrainene, apoi le retrage în locurile de desfăşurare permanentă, lăsând echipamentul în urmă. Acest lucru permite inamicului să reducă timpul de desfăşurare, a declarat ministrul Reznikov, citat de Ukrinform.

În aprilie şi septembrie a.c., Rusia a comasat la frontiera cu Ucraina peste 50 de grupuri tactice de batalion, a indicat ministrul ucrainean, precizând că, la ora actuală, armata rusă are la frontiera cu Ucraina şi în Crimeea ("temporar ocupată", aşa cum numeşte Kievul peninsula anexată de Rusia) 41 de grupuri tactice de batalion în stare de pregătire de luptă, dintre care 33 îşi au baza în regiune, iar 8 au fost trimise suplimentar în Crimeea.

Numărul aproximativ de trupe ruseşti, comasate în apropierea frontierelor cu Ucraina în Crimeea, care pot fi folosite pentru escaladare este estimat în prezent la 94.300 de soldaţi, a indicat Reznikov, adăugând că la ora actuală Rusia a început exerciţiile militare de iarnă, astfel că în apropierea Ucrainei s-au intensificat activităţile de camuflaj ale trupelor ruse şi de recunoaştere. Săptămâna trecută, grupările motorizate din Briansk şi Smolensk au fost întărite cu noi tancuri şi maşini blindate venite din alte districte militare ale ţării.

Ministrul ucrainean nu a exclus în acest context ca Rusia să trimită în Marea Neagră două mari nave de desant din cadrul flotelor sale din Baltica şi Mediterana pentru a creşte la nouă numărul lor în regiune, ceea ce ar permite Moscovei desantarea a încă 3.000 de soldaţi şi a 250 de vehicule blindate.

Astfel, evaluările Kievului şi ale partenerilor săi cu privire la riscurile unei escaladări la scară largă coincid, iar dacă va fi necesar vor fi întreprinse acţiuni proactive, a afirmat ministrul ucrainean al apărării, lansând cu toate acestea un apel la calm.

Ucraina nu renunţă la planurile sale de a adera la NATO

Ucraina refuză să renunţe la planurile sale de aderare la NATO şi la orice alte 'garanţii de securitate' cerute de Rusia, a declarat vineri pentru AFP ministrul său de externe, Dmitri Kuleba, făcând apel la Occident să facă acelaşi lucru.

Kievul, pentru care o astfel de promisiune "nu este o opţiune", a cerut SUA şi aliaţilor lor să respingă cererile formulate de Moscova pentru a atenua tensiunile la frontiera ruso-ucraineană, a declarat Dmitro Kuleba în marja unei reuniuni a Consiliului de miniştri de externe al OSCE la Stockholm.

"Resping această idee că noi ar trebui să garantăm ceva Rusiei. Insist: Rusia este cea care trebuie să garanteze că nu va continua agresiunea împotriva niciunei ţări", a afirmat Kuleba.

Un angajament al Ucrainei de a-şi abandona planul de aderare la NATO - promisiune făcută în 2008 de Alianţa Nord-Atlantică, dar care nu s-a materializat până acum - "nu este o opţiune" pentru Ucraina, a afirmat Kuleba, subliniind că aderarea la NATO şi UE figurează în Constituţia ucraineană.

"Este absolut inacceptabil ca Rusia să aibă vreo influenţă asupra deciziilor luate de o altă ţară suverană, Ucraina, şi de către o organizaţie internaţională, NATO", a declarat ministrul ucrainean pentru AFP.

În cadrul unei întâlniri în marja reuniunii OSCE de la Stockholm, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov i-a cerut joi omologului său american Antony Blinken "garanţii de securitate" la frontierele ruse.

Moscova cere în special îngheţarea avansării NATO spre Est, după ce o bună parte din ţările din Europa de Est au intrat în Alianţa Nord-Atlantică în urma prăbuşirii Uniunii Sovietice.

Dmitro Kuleba i-a îndemnat pe aliaţii occidentali ai Kievului să nu încheie niciun fel de acord în acest sens cu Moscova, avertizând că Ucraina nu-l va recunoaşte niciodată.

"Avem o regulă de aur în politica externă ucraineană: nicio decizie cu privire la Ucraina fără Ucraina. Dacă cineva, chiar şi aliaţii noştri cei mai apropiaţi, ar lua o decizie legată de Ucraina în spatele nostru, nu am recunoaşte această decizie", a insistat ministrul de externe ucrainean.

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin ar urma să aibă o discuţie directă în timpul apropiat asupra tensiunilor în jurul Ucrainei, la şapte ani de la anexarea Crimeii de către Rusia în 2014 şi de la preluarea controlului asupra unei părţi din estul fostei republici sovietice de către forţele separatiste proruse.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult