Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Echipă de fotbal, cu tot cu antrenor, dispărută de două zile, în Thailanda

12 copii fotbalişti şi antrenorul lor sunt blocați de două zile într-o peşteră din nordul Thailandei, după ce drumul de ieşire le-a fost restricţionat în urma unei viituri, a anunţat luni poliţia locală, citată de DPA.

''O operaţiune de salvare este în prezent în desfăşurare. Încă nu i-am găsit'', a declarat Komsan Saardluan, şeful poliţei din districtul Mae Sai, situat în provincia Chiang Rai, la o mie de kilometri nord de Bangkok.

O unitate navală SEAL şi o echipă de scafandri au pătruns luni dimineaţa în peştera Thaluang-Khun Nam Nang Non, însă pasajul de patru kilometri către încăperea mare în care se află grupul a fost blocat după ce nivelul apei a crescut, a explicat Komsan.

Doisprezece băieţi cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani, împreună cu antrenorul lor în vârstă de 25 de ani, au fost daţi dispăruţi sâmbătă după ce nu s-au întors de la antrenamentul de după-amiază.

Poliţia a declarat că băieţii provin din mai multe regiuni ale provinciei şi plecaseră în excursie după antrenament.

Citește și
Kim Jong-un si Donald Trump
Coreea de Nord a inceput sa renunte la propaganda anti-americana. Decizia lui Kim

Echipele de intervenţie au anunţat că au găsit în peşteră urme de palme şi de tălpi, dar şi rucsaci aparţinând tinerilor sportivi.

Thailanda se află în prezent în plin sezon ploios, iar zonele montane sunt afectate de viituri.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult