Donald Trump şi premierul canadian fac front comun pentru acordul comercial cu Mexicul
După un dejun de lucru cu preşedintele american, Justin Trudeau s-a întâlnit cu liderii celor două partide din Congres. Aceste întrevederi au fost menite să îi încurajeze pe congresmeni să adopte acordul, un document de o importanţă economică crucială pentru cele trei state semnatare.
"Cu un comerţ de două miliarde de dolari (zilnic) între ţările noastre, nu putem repeta suficient în ce măsură această relaţie dintre ţările noastre este importantă", a subliniat premierul canadian într-o declaraţie de presă la încheierea întrevederilor din Congres.
Trudeau a insistat: "Vom fi aici pentru a răspunde la întrebări şi a ajuta unde se poate", excluzând însă orice amestec în procesul legislativ american.
Noul acord de liber-schimb nord-american ar permite celor trei state să continue schimburile de bunuri şi servicii, în valoare de miliarde de dolari, fără taxe vamale.
Mexicul a ratificat acordul miercuri. Canada este pregătită să o facă, dar consideră mai prudent să acţioneze doar când partea americană va face pasul decisiv.
Mai devreme în cursul zilei de joi, în Biroul Oval, Trump a lăudat, la rândul său, acordul comercial cu Canada şi Mexic, care ar urma să permită nu doar crearea de numeroase locuri de muncă, ci şi creşterea competitivităţii celor trei state pe plan global.
Cele trei ţări "nu îşi mai fac atât de mult concurenţă", a apreciat Trump."Aceasta ne aduce în poziţia în care nu ne mai facem concurenţă, ci concurăm cu restul lumii", a insistat preşedintele american, care a forţat renegocierea ALENA, acordul de liber-schimb dintre cele trei ţări, în vigoare din 1994, considerând că acesta este nedrept şi afectează negativ locurile de muncă de pe piaţa americană.
Pentru moment, ratificarea ridică probleme la Washington, unde Democraţii, care deţin majoritatea în Camera Reprezentanţilor, sunt în defensivă şi doresc obţinerea de facilităţi.
Există, de asemenea, reticenţa de a acorda preşedintelui o victorie politică în momentul lansării campanie pentru scrutinul prezidenţial din 2020.
Pe agenda discuţiilor canadiano-americane s-a aflat şi subiectul China, în contextul tensiunile dintre Ottawa şi Beijing, apărute după arestarea în decembrie a directoarei financiare a companiei Huawei, Meng Wanzhou, la solicitarea SUA.
În chip de represalii, China a arestat doi cetăţeni canadieni, pe fostul diplomat Michael Kovrig şi pe consultantul şi omul de afaceri Michael Spavor. Autorităţile chineze îi bănuiesc de spionaj şi au blocat importurile de seminţe de rapiţă şi carne de porc din Canada.
Premierul Canadei a repetat joi mesajul enunţat de nenumărate ori de către Ottawa, şi anume că este vorba de nişte arestări arbitrare.
Trudeau contează pe preşedintele Trump pentru ca acesta să intervină în favoarea celor doi canadieni arestaţi, în cadrul întrevederii cu omologul său chinez Xi Jinping, în marja summitului G20 care va avea loc săptămâna viitoare la Osaka. "O să fac orice pot pentru a ajuta Canada", a declarat Trump, întrebat de presă dacă va ridica această chestiune în dialogul cu omologul chinez. Întrebat din nou, a răspuns "La cererea lui Justin, cu siguranţă o voi face".
Procedura de extrădare a lui Meng Wanzhou, care ar putea dura mai mulţi ani, ar urma să fie declanşată oficial la începutul anului viitor, la Vancouver. Justiţia canadiană se va pronunţa asupra validităţii solicitării SUA, dar decizia finală va fi luată de ministrul canadian al justiţiei David Lametti.
Potrivit Reuters, preşedintele Trump şi premierul Trudeau au cerut propriilor administraţii să pună la punct un plan de acţiune comun pentru o colaborare bilaterală în domeniul "mineralelor critice", a anunţat Casa Albă într-un comunicat dat publicităţii după întrevederea celor doi lideri.
Washingtonul este îngrijorat de dependenţa sa de importurile de minerale rare din China, după ce Beijingul a sugerat utilizarea lor ca pârghie în războiul comercial cu SUA.
Mineralele rare, un grup de 17 elemente care se găsesc în concentraţii scăzute în sol, sunt utilizate într-o varietate largă de produse, de la lasere şi echipamente militare până la magneţii din produsele electronice de consum. China a furnizat 80% din mineralele rare importate de SUA în perioada 2014 - 2017.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!