Doi militari ucraineni, ucişi în Donbas, anunţă armata ucraineană. Rusia în discuții cu SUA
Moscova a dat asigurări luni, după ce NATO, Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite şi-au reiterat susţinera faţă de Kiev, că o comasare a unor trupe ruseşti la frontiera cu Ucraina nu constituie vreo ameninţare la adresa cuiva, scrie News.ro.
Washingtonul a cerut Moscovei explicaţii cu privire la aceste ”provocări, a anunţat luni Departamentul de Stat american. Forţe guvernamentale ucrainene luptă împotriva unor rebeli proruşi în regiunea Donbas, în estul Ucrainei, din 2014, un război soldat cu aproximativ 14.000 de morţi.
Armata ucraineană a anunţat marţi că doi membri ai forţelor ucrainene au fost ucişi în ultima zi în estul Ucrainei.
Boris Johnson şi-a exprimat îngrijorarea faţă de activităţi militare ruseşti
Pe de altă parte, premierul britanic Boris Johnson şi-a exprimat îngrijorarea faţă de activităţi militare ruseşti în Peninsula ucraineană Crimeea şi la frontiera cu Ucraina, într-o convorbire la telefon cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.
”Premierul a reiterat susţinerea de nezdruncinat a Regatului Unit faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a anunţat într-un comunicat Downing Street, numărul 10.
Johnson ”şi-a exprimat solidaritatea cu Guvernul preşedintelui Zelenski împotriva acestor activităţi destabilizatoare şi a salutat abordarea Ucrainei”, anunţă Londra.
Sursa: News.ro
Etichete: Rusia , Ucraina , NATO , Kiev , militari uciși
Dată publicare: 06-04-2021 12:07