Dezvăluiri uluitoare ale șefului NSA, în dosarul Rusia-Trump
Your browser doesn't support HTML5 video.
Amiralul Michael Rogers a provocat consternare, declarând că niciodată nu a primit undă verde din partea administrației Trump pentru a contracara serviciile secrete ruseşti, acuzate de implicare în campania prezidenţială americană din 2016.
Amiralul Michael Rogers, director al NSA şi şef al Cybercom, noul comandament american responsabil de războiul informatic, a fost întrebat cum au ripostat echipele sale față de acțiunile Rusiei, documentate şi recunoscute de toate serviciile americane de informaţii.
Fără să intre în detaliile activităţii sale, care pot merge de la introducerea de programe spion până la viruşi informatici în sistemele adversarilor Statelor Unite, Rogers a afirmat că îi lipseşte aprobarea legală pentru a "perturba funcţionarea" serviciilor ruseşti.
”Nu, nu mi s-a cerut. Dar, dacă îmi permiteți să detaliez...”
Dezvăluirea i-a exasperat pe senatori. Totodată, amiralul a precizat că Rusia nu a plătit pentru ingerință în campania electorală americană.
Rogers: ”Cred că președintele Putin a ajuns la concluzia că nu va avea de achitat o notă de plata usturătoare pentru aceste acțiuni.”
În replică, administrația Trump a sugerat că NSA ar trebui să acționeze fără să aștepte instrucțiuni.
Sarah Sanders, purtător de cuvânt Casa Albă: ”Nimeni nu i-a împiedicat să acționeze. Pe de altă parte, analizăm mai multe modalități de a pune presiuni asupra Rusiei. Așa cum v-am mai spus, președintele Trump are o atitudine mult mai dură față de Rusia decât predecesorul său”.
Congresul american și procurorul special Robert Mueller anchetează amestecul Rusiei în campania prezidenţiala americană din 2016 pentru a-l avantaja pe Donald Trump.