Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dezastru în SUA. Unul din trei americani nu mai are bani să-și plătească chiria

Unul din trei americani nu mai are bani pentru a-și plăti chiria luna aceasta, în condițiile în care jumătate dintre americani s-au confruntat cu reduceri salariale din cauza pandemiei.

 

Peste 16% dintre americani nu au reuşit să îşi plătească chiriile în iunie, arată un sondaj efectuat de Biroul de Recensământ al SUA. 

Ancheta desfăşurată în perioada 2-7 iulie arată de asemenea că 30,6% din cei 73,8 milioane de chiriaşi chestionaţi nu cred că vor putea plăti luna aceasta.

Aproape jumătate din americani s-au confruntat cu reduceri de salarii din cauza restricţiilor impuse pe scară largă de la jumătatea lui martie pentru combaterea coronavirusului, conform datelor Biroului.

 

Citește și
Mărturiile unei tinere de 24 de ani, infectată cu Covid-19. A stat timp de o lună în comă indusă
Mărturia unei tinere de 24 de ani, infectată cu Covid-19. A stat timp de o lună în comă indusă
32 de milioane de șomeri, la sfârșitul lui iunie. Acum un an, erau 1,6 milioane

 

Instituţia efectuează săptămânal studiul privind chiriile de la sfârşitul lui martie, pentru a determina modul în care epidemia de COVID-19 afectează traiul populaţiei Statelor Unite.

Datele provin din chestionare trimise la domiciliu persoanelor fizice şi de la diferite agenţii guvernamentale.

La sfârşitul lui iunie, 32 de milioane din cei 328 de milioane de americani erau înregistraţi ca şomeri, faţă de 1,6 milioane cu un an în urmă, arată statisticile publicate joi de Departamentul Muncii de la Washington.

În prezent, răspândirea coronavirusului în SUA se accelerează din nou, în special în statul Florida.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult