Cum arată marea mobilizare din Rusia, după ordinul lui Putin: De ce dracului țipați ca femeile? Gata cu joaca! | VIDEO
O filmare realizată cu telefonul într-un centru de recurtare din Rusia a devenit virală pe rețelele sociale. Prezenți în acel centru, zeci de oameni care au fost aduși pentru mobilizare urlau, supărați, peste superiorii lor care se chinuiau să le ofere detalii despre înrolare.
Când a reușit să se facă auzit, ofițerul aflat pe scenă le-a oferit oamenilor din sală detalii despre pregătire, salariu și le-a transmis clar că „joaca s-a terminat”.
„De ce dracului țipați ca femeile? Gura! Purtați-vă corespunzător. De ce urlați cu toții? De ce urlați? Încerc să discut cu voi, dar nu mă lăsați... urlați. Oameni, vă spun că acum ați devenit cu toții militari. Atât! Gata cu joaca! Sunteți cu toții soldați! Două zile aici, apoi zburați. Sunt două săptămâni până la pregătire. Salariul va fi ca al unui ofițer, în funcție de gradul vostru. Salariu de combatant, statutul de veteran până la încheierea operațiunii speciale, după care vă întoarceți acasă”, le-a transmis superiorul noilor soldați ai Kremlinului.
De asemnea, ofițerul i-a asigurat că niciunul dintre ei nu va rămâne fără locul de muncă după înrolare.
„Nimeni nu vă va da afară de locul vostru de muncă. Locul vostru de muncă este bătut în cuie”, a adăugat superiorul din armata lui Putin.
Până la 300.000 de ruși cu o anumită experiență militară urmează să treacă printr-un program scurt de instrucție, înainte să fie trimiși pe front, în Ucraina. Planul de mobilizare a fost întâmpinat cu proteste violente în zeci de orașe.
Peste 1.300 de demonstranți au fost arestați, cei mai mulți la Moscova și la Sankt Petersburg. Cei care cutează să mai iasă la proteste sunt amenințați că nu vor fi trimiși la închisoare, ci direct la război, în Ucraina.
În zeci de orașe din Rusia - începând cu Siberia și Orientul îndepărtat, la Moscova și Sankt Petersburg, și până la Belgorod, aproape de granița cu Ucraina - mii de oameni au ieșit în stradă și au îndrăznit să înfrunte regimul.
Pe rețelele sociale, au circulat numeroase imagini cu protestatari trântiți la pământ, loviți și împinși în autobuze de către forțele de ordine.
Ordinul de mobilizare, anunțat, miercuri, de Putin, este formulat în cei mai vagi termeni, permițând Ministerului Apărării să decidă cine și câți oameni vor fi trimiși pe front, a atras atenția un avocat rus, care conduce o organizație pentru Drepturile Omului.
Serghei Șoigu a avansat, miercuri, un număr: 300.000 de rezerviști, dar în orice moment se poate decide moblizarea chiar mai multor ruși. Experții care urmăresc modul în care este constituită armata rusă spun că, teoretic, două milioane de oameni care "au făcut armata" - cum se spune, în ultimii cinci ani, adică au avut o oarecare instruire militară, ar putea fi considerați eligibili pentru mobilizare.
Sursa: Twitter
Etichete: Rusia , Ucraina , razboi , vladimir putin , soldati
Dată publicare: 23-09-2022 18:38