Cum arată bărbatul care locuiește în Orașul 40. Este unul din cele mai radioactive locuri de pe planetă, după Cernobîl VIDEO

Vakil Batirshin suferă de noduli limfatici masiv umflați, despre care se spune că sunt cauza unei boli legate de radiații. El locuiește în Ozersk, cunoscut sub numele de Orașul 40 în Rusia, care a fost construit în secret în jurul uriașei centrale nucleare Mayak de către sovietici, în 1946, scrie Daily Star.

Pentru primii opt ani după construcția Orașului 40, locuitorilor din Ozersk li s-a interzis să comunice cu lumea exterioară. La fel ca și Cernobîlul, acesta a fost conceput ca un loc pentru a găzdui oamenii de știință care lucrau la centrală și care - fără știrea lumii - conduceau programul de arme nucleare al Uniunii Sovietice în timpul Războiului Rece.

Locuitorilor li s-a spus că sunt „scutul nuclear și salvatorii lumii”, iar toți din afara orașului erau considerați dușmani.

Citește și

Centrala nucleară asemănătoare celei de la Cernobîl, ținută secret de ruși. Radiațiile sunt de 5 ori mai puternice

S-a ținut, de asemenea, secret faptul că expunerea extremă la radiații afecta sănătatea locuitorilor orașului. Oamenii au început să se îmbolnăvească și să moară, iar autoritățile au ținut secretă rata mortalității.

Ozersk, poreclit „Cimitirul Pământului”, era înconjurat de porți păzite și de garduri de sârmă ghimpată și nu apărea pe nicio hartă.

Identitățile locuitorilor săi au fost șterse, de asemenea, din recensământul sovietic pentru a păstra secretul.

Centrala nucleară Mayak a trecut prin cel mai mare dezastru nuclear al Rusiei atunci când a aruncat 200 de milioane de curii de material radioactiv în mediul înconjurător din jurul Ozerskului.

Locuitorii au suferit, de asemenea, de dezastrul Kîștîm din 1957, cel mai grav dezastru nuclear văzut de lume înainte de Cernobîl.

Radiația a învăluit orașul atunci când un sistem de răcire a explodat la Mayak cu forța a 100 de tone de dinamită.

Unul dintre lacurile din apropiere a fost atât de puternic contaminat cu plutoniu încât localnicii l-au redenumit „Lacul Morții” sau „Lacul de Plutoniu”.

Într-un interviu care a reapărut mai devreme în această săptămână pe X (fostul Twitter), Vakil Batirshin se chinuie să vorbească, gâtul îi este umflat de noduli limfatici care au crescut de trei ori dimensiunea normală.

Diagnosticul său exact rămâne învăluit în mister, deoarece medicii spun că poate fi greu să se urmărească o condiție specifică în legătură cu radiațiile.

Un alt locuitor, Gilani Dambaev, este afectat de boli pe care medicii cred că le sunt legate de expunerea pe tot parcursul vieții la radiații excesive. El și familia lui au cărți emise de guvern care îi identifică ca locuitori ai unui teritoriu contaminat cu radiații.

Se spune că jumătate de milion de oameni din Ozersk și din zona înconjurătoare au fost expuși la cinci ori mai multă radiație decât cei care trăiesc în zonele din Ucraina afectate de accidentul nuclear de la Cernobîl.

Dar majoritatea au refuzat să plece, pentru că în timp ce populația sovietică suferea de foamete și trăia în sărăcie extremă, orașul era considerat un paradis, autoritățile oferindu-le apartamente private, multă mâncare, școli și asistență medicală bune, precum și o mulțime de divertisment și activități culturale.

Unii localnici, totuși, susțin că evacuările continue ale deșeurilor de către conducerea centralei nucleare continuă și în prezent.

Guvernul a început să relocheze locuitorii în case noi departe de râu, dar procesul a început abia în 2008.