Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum a încercat China să ascundă pandemia de coronavirus. Dosarul secret care dezvăluie totul

Un dosar secret al serviciilor de informații din SUA și alte patru state relevă modul în care China a mințit întreaga lume privind existența coronavirusului, mușamalizând date vitale privind apariția epidemiei care a ucis deja zeci de mii de oameni.

Un document de 15 pagini, obținut de publicația The Saturday Telegraph și citat de The Sun, ar putea reprezenta baza unui proces intentat Chinei de alte țări, pentru modul în care a gestionat epidemia de coronavirus.

Dosarul, întocmit de serviciile secrete din SUA, Canada, Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă, arată că mușamalizarea practicată de China a condus "la un asalt privind transparența internațională", scrie sursa citată.

"În ciuda dovezilor privind transmiterea de la om la om a virusului, încă de la începutul lunii decembrie 2019, autoritățile din China au negat totul până la data de 20 ianuarie 2020. Organizația Mondială a Sănătății a făcut același lucru. Însă, oficiali din Taiwan și-au exprimat îngrijorarea privind existența virusului încă din 31 decembrie 2019, iar autoritățile din Hong Kong începând din 4 ianuarie 2020", se arată în dosarul citat.

Pe 14 ianuarie, la câteva săptămâni după apariția virusului, Organizația Mondială a Sănătății a dat următorul tweet: "Investigații preliminare efectuate de autoritățile din China nu au condus la apariția unor dovezi privind transmiterea de la om la om a noului coronavirus (2019-nCoV) identificat în #Wuhan, #China".

Citește și
remdesivir
Remdesivir, autorizat de urgenţă în SUA ca tratament pentru COVID-19. Când va ajunge în România
Ce cuvinte au fost cenzurate din motoarele de căutare

 

Documentul vorbește, de asemenea, despre "dispariția" unor doctori care au încercat să tragă un semnal de alarmă privind Covid-19, despre distrugerea de probe de laborator sau despre refuzul de a furniza probe cercetătorilor care lucrează la un vaccin.

Dosarul relevă modul în care China a început să cenzureze informațiile începând cu data de 31 decembrie.

Se pare că autoritățile din China au șters termeni precum "SARS variation", "Wuhan Seafood market / Piața de pește Wuhan" și Wuhan Unknown Pneumonia/Pneumonia Wuhan" de pe motoarele de căutare.

Atac dur al lui Trump la adresa Organizației Mondiale a Sănătății

 

Președintele Donald Trump a lansat în această săptămână un atac dur la adresa Organizației Mondiale a Sănătății.

"Cred că ar trebui să le fie rușine", a spus Trump.

Președintele american a criticat vehement autoritățile din China, dar și Organizația Mondială a Sănătății pentru modul cum au gestionat criza.

SUA au decis chiar să să-și suspenda contribuția anuală la OMS.

"Astăzi ordon suspendarea finanţării OMS pe perioada realizării unui studiu care va examina rolul OMS în gestionarea profund eronată şi ascunderea răspândirii coronavirusului. Lumea a primit numeroase informări false privind transmiterea şi mortalitatea" în cazul îmbolnăvirii cu COVID-19", a declarat liderul de la Casa Albă.

Trump vrea despăgubiri de miliarde de dolari

 

Trump a cerut, de asemenea, sancționarea Chinei, spunând că se gândeşte să ceară Beijingului să plătească miliarde de dolari reparaţii în contul pagubelor cauzate de noul coronavirus, care a apărut în oraşul Wuhan.

”Suntem nemulţumiţi de China, iar boala ar fi putut să fie oprită la sursă şi nu s-ar fi răspândit în întreaga lume. Există mai multe mijloace de angajare a responsabilităţii sale. Noi efectuăm o anchetă foarte serioasă cu privire la acest subiect”, a adăugat Trump.

O jurnalistă l-a întrebat despre un editorial din revista germană Bild în care Beijingului i se cere să plătească reparaţii în valoare de 165 de miliarde de dolari.

”Noi vorbim despre mult mai mulţi bani. Noi nu am stabilit încă suma finală, dar ea este foarte mare. N-au fost pagube doar în Statele Unite, ci în întreaga lume”, a subliniat locatarul Casei Albe.

Trump afirmă originea artificială a COVID-19

Preşedintele Donald Trump s-a declarat joi convins că noul coronavirus ar fi avut originea într-un laborator de virusologie chinezesc, dar a refuzat să prezinte dovezi.

Întrebat dacă a văzut dovezi care să îi confere un "grad ridicat de convingere" că virusul provine de la Institutul de Virusologie din Wuhan, preşedintele american a răspuns hotărât:

"Da, am văzut", a spus Trump, refuzând însă să ofere detalii. "Nu vă pot spune asta. Nu am voie să vă spun asta".

Institutul de Virusologie din Wuhan, susţinut de statul chinez, a respins acuzaţiile, iar mai mulţi oficiali americani au apreciat ca redusă probabilitatea veridicităţii acestor acuzaţii. Cei mai mulţi experţi cred că virusul îşi are originea într-o piaţă din Wuhan în care se vând animale sălbatice şi a trecut de la animale la oameni.

Pandemia a ucis peste 230.000 de oameni în întreaga lume

 

 

Pandemia de coronavirus a ucis peste 230.000 de oameni în întreaga lume, dintre care aproape 90% în Europa şi Statele Unite, de la apariţia sa în China, în decembrie, potrivit unui bilanţ stabilit de AFP din surse oficiale joi, scrie Agerpres.

Un număr total de 230.309 de decese au fost înregistrate la nivel mondial (la 3.218.415 cazuri), dintre care 137.714 în Europa (la 1.468.718 cazuri), cel mai afectat continent. Statele Unite ale Americii au înregistrat cele mai multe decese (61.717), fiind urmate de Italia (27.967), Regatul Unit (26.711), Spania (24.543) şi Franţa (24.376).

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult