Creștere importantă a activității nucleare la Cernobîl. Cât de periculoasă este
Creşterea ”densităţii fluxului de neutroni” care, dacă ar fi semnificativă, ar putea indica o reacţie nucleară necontrolată, nu constituie un pericol pentru un astfel de eveniment, pe baza unor modele matematice, declară personalul de la Cernobîl, potrivit Agerpres.
Nivelurile ridicate de radiaţii şi daunele suferite fac să nu fie posibilă stabilirea cu exactitate a situaţiei de sub reactorul distrus.
”Nivelurile actuale nu prezintă un pericol”
”După amplasarea noului sarcofag sigur în poziţia sa proiectată, de mai bine de patru ani, se observă într-adevăr o creştere a densităţii fluxului de neutroni”, constată oamenii de ştiinţă de la Institutul pentru probleme de securitate la centralele nucleare din Ucraina într-un comunicat.
”În prezent, informaţiile date de senzorii din toate încăperile indică valori stabile, fără o tendinţă crescătoare. Nivelurile actuale nu prezintă un pericol pentru o reacţie în lanţ autonomă”, conform aceluiaşi comunicat.
Reactorul nr.4 de la centrala Cernobîl, 108 km nord de capitala ucraineană Kiev, a explodat în aprilie 1986 în timpul unui test de siguranţă eşuat, în cel mai grav accident nuclear din lume. Norul care purta particule radioactive a afectat o bună parte din Europa, iar zeci de mii de oameni au fost obligaţi să se evacueze.
Oamenii de ştiinţă susţin că s-a înregistrat o creştere a fluxului de neutroni într-o cameră unde ar fi pătruns combustibil nuclear din reactorul distrus, posibil în timpul instalării noului adăpost deasupra reactorului.
Experţii de la Institutul pentru probleme de securitate la centralele nucleare din Ucraina spun că, înainte de a începe lucrările de instalare a noului sarcofag la sfârşitul anului 2016, combustibilul a fost răcit de apa de ploaie şi care a dispărut între timp.
”Pe baza estimărilor predictibile este de aşteptat ca în viitor să existe o creştere a densităţii fluxului de neutroni, creştere ce va fi determinată de procesul de pierdere a umidităţii”, explică ei într-un comunicat.
”Datele experimentalor actuale confirmă această ipoteză ştiinţifică”, afirmă ei, adăugând că studiază şi monitorizează cu multă atenţie reactorul avariat.