Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Coreea de Sud cere retragerea „imediată” a trupelor nord-coreene trimise în Rusia pentru războiul din Ucraina

Coreea de Sud l-a convocat luni pe ambasadorul Rusiei la Seul pentru a cere retragerea „imediată” a trupelor trimise, potrivit Seulului, de Phenian pentru a sprijini Moscova în războiul său împotriva Ucrainei.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a anunţat intenţia Rusiei de a-şi "continua cooperarea" cu Coreea de Nord, dând totodată asigurări că această alianţă "nu ar trebui să îngrijoreze pe nimeni", pentru că "nu este îndreptată împotriva unor ţări terţe".

Însă ministrul britanic de externe David Lammy, aflat luni în vizită la Seul, a numit acţiunile Rusiei "imprudente şi ilegale", adăugând că Londra va colabora cu Seulul pentru a răspunde acestei situaţii, potrivit cabinetului prezidenţial sud-coreean.

Circa 1.500 de soldaţi din forţele speciale nord-coreene se află deja în Rusia pentru a se aclimatiza şi se aşteaptă să meargă pe front în curând în Ucraina, a anunţat vineri agenţia de informaţii sud-coreeană, care estimează că numărul total al acestora ar putea ajunge la circa 12.000.

În raportul său, Serviciul naţional de informaţii din Coreea de Sud a publicat şi imagini detaliate din satelit care arată, conform acestuia, prima desfăşurare a acestor soldaţi.

Citește și
drone ucraina
Ucrainenii continuă loviturile în teritoriul rușilor. Kievul susține că a distrus o fabrică de explozibili

Ministrul adjunct de externe sud-coreean, Kim Hong-kyun, i-a transmis ambasadorului rus în Coreea de Sud, Gheorghi Zinoviev, "îngrijorările serioase" ale Seulului cu privire la "trimiterea de trupe nord-coreene în Rusia şi a cerut ferm retragerea imediată a forţelor nord-coreene şi încetarea cooperării în acest domeniu", a precizat ministerul într-un comunicat.

Furnizarea de arme şi trupe Rusiei de către Coreea de Nord pentru războiul din Ucraina "reprezintă o ameninţare gravă nu numai pentru securitatea Coreii de Sud, ci şi a comunităţii internaţionale", a adăugat el.

Oficialul sud-coreean "a subliniat că astfel de acţiuni încalcă numeroase rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU şi Carta ONU".

Ambasadorul Gheorghi Zinoviev a răspuns că actuala "cooperare dintre Rusia şi Coreea de Nord (nu este) îndreptată împotriva intereselor de securitate ale Coreii de Sud", potrivit unui comunicat al ambasadei sale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult