Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Coreea de Nord denunţă la ONU atitudinea Statelor Unite şi a Coreei de Sud

Coreea de Nord a denunţat luni, de la tribuna Adunării Generale a ONU, atitudinea SUA şi a Coreei de Sud, singurele responsabile, potrivit Phenianului, pentru absenţa progresului către o soluţie paşnică în peninsulă.

„De un an de zile, Coreea de Nord şi-a continuat cu bună credinţă eforturile pentru o pace durabilă în peninsula coreeană”, abţinându-se „să efectueze teste nucleare şi de rachete balistice intercontinentale timp de peste 20 de luni”, a subliniat ambasadorul nord-coreean la ONU, Kim Song, într-o sesiune prilejuită de raportul anual al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), conform Agerpres.

Această atitudine „este manifestarea cea mai clară a voinţei noastre sincere (...) de a răspunde dorinţei comunităţii internaţionale de pace şi stabilitate”, a adăugat el.

Însă, şi-a exprimat regretul diplomatul nord-coreean, „peninsula coreeană nu a ieşit din cercul vicios al tensiunilor, care poate fi în întregime imputat provocărilor politice şi militare ale SUA”.

Nici relaţia dintre cele două Corei nu a progresat, a mai spus Kim Song.

Citește și
exercitii comune coreea de sud si sua
SUA și Coreea de Sud, exerciții militare comune. Reacția Coreei de Nord

„Acest lucru este imputabil jocului dublu al autorităţilor sud-coreene”, care îşi afişează pe scena mondială dorinţa de pace, dar în culise se dotează cu „arme ultramoderne ofensive şi organizează exerciţii militare comune cu SUA care vizează Coreea de Nord”.

Convorbirile între SUA şi Coreea de Nord sunt într-un punct mort după eşecul summitului de la Hanoi, din februarie, dintre Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Washingtonul şi Phenianul nu au reuşit atunci să se înţeleagă asupra destructurării programului nuclear nord-coreean în schimbul unei ridicări ale sancţiunilor economice internaţionale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult