Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Coreea de Nord, avertisment pentru SUA: ”Nu vom tolera niciodată”

Phenianul ”nu va tolera” nicio atingere la adresa suveranităţii sale, a ameninţat ambasadorul nord-coreean la ONU Kim Song, relatează AFP.

Oficialul nord-coreean reproşează Washingtonului că se află în spatele unei iniţiative a Londrei, Parisului şi Berlinului în vederea unei reuniuni marţi a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la Coreea de Nord.

Cele trei ţări europene au solicitat o întâlnire cu uşile închise a Consiliului, pentru a discuta despre ultimul test nord-coreean de rachetă efectuat miercuri de pe un submarin care reprezintă, apreciază ele, ”o încălcare gravă” a rezoluţiior ONU.

”Statele Unite şi complicii lor trebuie să ştie că, dacă vorbesc despre măsurile noastre de autoapărare în reuniunea Consiliului de Securitate, acest lucru nu va face decât să ne întărească voinţa de a ne apăra suveranitatea”, a declarat luni Kim Song într-o întâlnire cu câţiva jurnalişti, potrivit News.ro.

”Puţin contează motivele lor, noi nu vom tolera niciodată o tentativă a Regatului Unit, Franţei şi Germaniei” de a discuta deciziile Coreei de Nord în Consiliul de Securitate al ONU, a avertizat el.

Citește și
racheta submarin coreea
Racheta nord-coreeană nu ar fi fost lansată de pe un submarin. Ce au descoperit americanii

”Aceste ţări ar trebui să ştie că noi nu vom rămâne niciodată indiferenţi în faţa unei tentative de contestare a măsurilor noastre de legitimă apărare”, a continuat el, subliniind, fără să facă alte precizări, că europenii ar trebui să se gândească la ceea ce se întâmplă în perioada actuală.

TENATIVĂ DE DIALOG

Statele Unite şi Coreea de Nord au reluat sâmbătă, în Suedia, consultările, într-o primă încercare de dialog după luni de impas diplomatic şi escaladare militară, dar acestea s-au întrerupt brusc. Cele două părţi s-au despărţit fără rezultate, iar Phenianul a acuzat Washigtonul că poartă o ”politică ostilă”.

”Noi ştim foarte bine că Statele Unite se află în spatele acţiunilor impure ale Regatului Unit, Franţei şi Germaniei”, a subliniat ambasadorul nord-coreean, acuzând cele trei ţări că se află la baza unor reuniuni recente ale Consiliului de Securitate al ONU cu privire la Coreea de Nord.

La sfârşitul lui august, după testarea unui lansator de rachete multiplu, Londra, Parisul şi Berlinul au obţinut o sesiune cu uşile închise a Consiliului de Securitate al ONU, la finalul căreia au publicat o declaraţie în care subliniau necesitatea menţinerii sancţiunilor internaţionale impuse Phenianului.

În 2019, Moscova şi Beijingul au pledat în mai multe rânduri în favoarea unei ridicări a sancţiunilor, în vederea unei încurajări a ”denuclearizării” nord-coreene.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult