Racheta nord-coreeană nu ar fi fost lansată de pe un submarin. Ce au descoperit americanii

62081995
Pro TV

Pentagonul a dezminţit joi că racheta balistică testată miercuri de Coreea de Nord ar fi fost lansată de pe un submarin, aşa cum afirmă Phenianul, evocând mai degrabă o platformă marină.

„Este vorba de o rachetă balistică cu rază scurtă sau medie de acţiune”, a declarat colonelul Pat Ryder, purtător de cuvânt al Statului Major american, conform Agerpres.

„Noi nu avem niciun indiciu că acest tir ar fi fost efectuat de pe un submarin. A fost mai degrabă o platformă marină”, a adăugat el.

Ministrul american al Apărării, Mark Esper, a discutat joi telefonic cu omologul său japonez Taro Kono despre acest nou tir cu rachetă nord-coreeană, a precizat un purtător de cuvânt al Pentagonului, Jonathan Hoffman, în cursul aceleiaşi întâlniri cu presa.

„Ei au căzut de acord că testele Coreei de Nord sunt inutil provocatoare, că ele nu pregătesc terenul diplomaţiei şi că Coreea Nord ar trebui să înceteze să le efectueze”, a mai spus el.

Coreea de Nord a afirmat joi că ar fi lansat în ajun o rachetă balistică de pe un submarin, „într-o nouă etapă” a programelor sale de înarmare, în timp ce ea trebuie să-şi reia convorbirile cu Washingtonul despre programul nuclear.

„Noul tip de rachetă balistică a fost tras în sens vertical” miercuri în apele din largul Golfului Wonsan, a indicat agenţia oficială nord-coreeană KCNA, identificând proiectilul drept un Pukguksong-3.

Fotografii publicate de ziarul oficial Rodong Sinmun arată o rachetă în negru şi alb care ţâşneşte din apă şi pare propulsată spre cer.

Dar clişeele lasă de asemenea să apară un mic remorcher în apropiere de rachetă, ceea ce pare să indice că testul a fost efectuat mai degrabă de pe o barjă semisubmersibilă decât de pe un submarin real.

Potrivit unui responsabil al Pentagonului, care a preferat anonimatul, Phenianul nu dispune de submarine capabile să lanseze acest tip de rachetă.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62082055
Boala de care suferea autorul atacului din Paris. Bărbatul trecuse recent la Islam

Bărbatul care a ucis cu lovituri de cuţit patru funcţionari în sediul prefecturii poliţiei din Paris joi, înainte de a fi împuşcat, se convertise la Islam în urmă cu 18 luni, au transmis surse apropiate dosarului.

62082183
SUA vinde rachete Javelin Ucrainei. Legătura cu ancheta privind destituirea lui Trump

Statele Unite au validat joi vânzarea către Ucraina de rachete antitanc Javelin, amintite în cursul discuţiei telefonice dintre Donald Trump, şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, originea anchetei de destituire deschise în SUA.

62082169
Americanul care riscă „una dintre cele mai groaznice execuții din istoria SUA”. Cum s-a ajuns aici

Russell „Rusty” Bucklew, un ucigaş din statul american Missouri care este programat pentru execuţie, ar putea primi o amânare ca urmare a unei probleme rare de sănătate, ce i-ar provoca o moarte cumplită.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Primul ministru care a obținut aviz favorabil în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.