Clubul de golf al lui Trump va găzdui un vorbitor care susține că înălbitorul poate vindeca cancerul, Covid și autismul

62537222
Profimedia

Complexul privat de golf al lui Donald Trump din sudul Floridei va găzdui săptămâna viitoare unul dintre cei mai cunoscuți promotori ai dioxidului de clor, promovată fără dovezi ca tratament pentru cancer, Covid și autism.

Andreas Kalcker se numără printre cei 50 de vorbitori anunțați la „Conferința Căutătorilor Adevărului” („Truth Seekers Conference”), un eveniment de două zile care va începe joi la Trump National Doral Miami, resortul deținut de actualul președinte al SUA, scrie The Guardian. 

Conferința reunește mai mulți antivacciniști și teoreticieni ai conspirației, adunați de comentatorul de extremă dreaptă Charlie Ward.

Kalcker, cetățean german despre care se crede că locuiește în Elveția, promovează produsul sub marca „CDS” (chlorine dioxide solution - soluție de dioxid de clor).

În broșurile sale online, el pretinde că această substanță chimică toxică, pe care o recunoaște ca fiind un dezinfectant, poate „elimina agenții patogeni” care provoacă boli.

El se laudă că aceasta ar fi „posibil cea mai mare descoperire medicală din ultimii 100 de ani”.

Autoritățile sanitare din SUA și Spania au condamnat tratamentul ca fiind fraudulos, afirmând că nu este diferit de consumul de înălbitor. Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a avertizat că substanța poate provoca efecte secundare grave și chiar letale, inclusiv deshidratare, diaree și leziuni renale.

Prezența lui Kalcker la conferința de joi reprezintă cea mai recentă dovadă că metodele alternative de tratament, potențial periculoase, sunt din ce în ce mai promovate și răspândite în timpul celui de-al doilea mandat al lui Trump la Casa Albă.

Alegerea de către președinte a cunoscutului sceptic al vaccinurilor, Robert Kennedy Jr., pentru a conduce Departamentul Sănătății și Serviciilor Umane a stârnit îngrijorare în rândul specialiștilor din domeniul medical.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO ”Cea mai tare reclamă a deceniului!” Messi, Ronaldo, Mbappe și Vinicius, reuniți la aceeași masă înainte de Mondial
FOTO ȘI VIDEO ”Cea mai tare reclamă a deceniului!” Messi, Ronaldo, Mbappe și Vinicius, reuniți la aceeași masă înainte de Mondial
Citește și...
Condamnarea la moarte reintrodusă în Israel, văzută ca o „pedeapsă inumană” pentru palestinieni „Un alt pas către apartheid”

Opt țări cu populație majoritar musulmană au „condamnat cu fermitate” noua lege israeliană care prevede pedeapsa cu moartea prin spânzurare ca pedeapsă standard pentru palestinienii condamnați de tribunalele militare pentru atacuri mortale.

O femeie care a dispărut când avea 13 ani a fost găsită în viață după mai mult de trei decenii

O femeie din Arizona care a dispărut în urmă cu 32 de ani, când avea doar 13 ani, a fost găsită în viață, au anunțat autoritățile săptămâna aceasta.

A doua navă cu petrol e încărcată și va porni către Cuba. Operațiunile, în desfășurare în Rusia

Rusia pregăteşte trimiterea celei de-a doua nave cu petrol către Cuba, a declarat joi ministrul rus al Energiei, Serghei Ţivilev, citat de agenţia Interfax.

Recomandări
Surse: România vrea să negocieze cu Pfizer. Ce ar putea primi în schimbul vaccinurilor de 600 de milioane de euro

România caută soluții pentru plata celor 600 de milioane de euro către compania Pfizer după ce a pierdut procesul la Bruxelles. 

Miza enormă pentru România din spatele războiului din Iran, mai ales pe fondul recesiunii tehnice

Din cauza conflictului din Orientul Mijlociu sunt în pericol afaceri care ar putea aduce în România anul acesta 3,7 miliarde de dolari. Exporturile către țările din regiune se desfășoară cu dificultate. 

Ciclonul Erminio a lovit România, după pagube majore provocate în Grecia și Italia. Două coduri galbene de vreme rea

Ciclonul Erminio, care a luat o viață și a provocat pagube în Italia și Grecia, a ajuns și în România. Intensitatea la noi în țară este mai scăzută, dar ne așteaptă câteva zile de ploi abundente și vânt.