Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Caniculă extremă în China. Acoperișurile s-au topit și drumurile s-au deformat din cauza temperaturilor. GALERIE FOTO

Zeci de oraşe din China se confruntă cu temperaturi extrem de ridicate, care au topit acoperişuri şi au deformat drumuri, iar vremea toridă a determinat oamenii să caute răcoare în adăposturi subterane.  

Începând de marţi, ora 11, 68 de oraşe, printre care Shanghai şi oraşul vecin Nanjing - se află sub cod roşu, cel mai ridicat nivel dintr-un sistem cu trei trepte pentru caniculă.

Sunt prognozate temperaturi care vor depăşi 40 de grade Celsius în următoarele 24 de ore, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Din 1873, în Shanghai au fost înregistrate doar 15 zile cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius

Shanghai, care se luptă în continuare cu focare sporadice de Covid-19, şi-a avertizat cei 25 de milioane de rezidenţi să se pregătească pentru vreme caniculară săptămâna aceasta. De la debutul măsurătorilor meteorologice, în 1873, în Shanghai s-au înregistrat doar 15 zile cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius.

Într-o imagine distribuită pe scară largă pe reţelele de socializare, o persoană care efectuează teste Covid-19, îmbrăcată în combinezon de protecţie, poate fi văzută îmbrăţişând un bloc de gheaţă cu înălţimea de un metru pe marginea unui drum. De asemenea, într-o rezervaţie naturală din Shanghai, personalul este nevoit să folosească opt tone de gheaţă în fiecare zi doar ca să ferească animalele de căldură.

Citește și
Vanuatu
Vanuatu a declarat stare de urgență: „Planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă. Suntem în pericol.”

„Anul acesta, căldura a sosit puţin mai devreme decât până acum,” a spus Zhu Daren, o locuitoare din Shanghai, în timp ce fiul ei de cinci ani se juca la o fântână cu apă.

„Deşi este doar iulie, simt că (vremea caldă) a ajuns deja la cel mai înalt punct. Efectiv trebuie să dai drumul la aer condiţionat când ajungi acasă şi să te dai cu cremă de soare atunci când ieşi afară,” a mai spus ea.

Potențiale dezastre meteo de la jumătatea lunii iulie în China

China se confruntă cu o vară a contrastelor anul acesta, care alternează valurile de caniculă cu ploile torenţiale şi produce dezastre pe teritoriul ţării. Autorităţile, care invocă încălzirea globală, au avertizat asupra unor potenţiale dezastre meteorologice de la jumătatea lunii iulie, care în mod tradiţional este cea mai caldă şi mai umedă perioadă a anului.

Într-un oraş din provincia Jiangxi din sudul Chinei, o porţiune dintr-un drum s-a arcuit cu cel puţin 15 centimetri din cauza căldurii, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat.

Nanjing, unul dintre cele trei „oraşe-cuptor” binecunoscute pentru verile dogoritoare, oferă acces rezidenţilor în adăposturile antiaeriene subterane începând de duminică. Buncărele de pe vremea războiului sunt echipate cu WiFi, cărţi, dozatoare de apă şi chiar cuptoare cu microunde. Oraşul a emis marţi o alertă roşie de caniculă.

Acoperișul unui muzeu din China s-a topit din cauza temperaturilor

În Chongqing, al doilea „oraş-cuptor”, acoperişul unuia dintre muzee s-a topit la propriu, ţiglele acoperişului tradiţional chinezesc plesnind pur şi simplu după ce arşiţa a topit smoala de dedesubt. Oraşul a emis alertă roşie luni.

Chongqing a mobilizat, de asemenea, camioane care stropesc apă pe străzi pentru a evita supraîncălzirea drumurilor.

Săptămâna aceasta, temperaturile ridicate, umiditatea şi razele ultraviolete sunt prognozate să copleşească şi metropola Wuhan, din centrul Chinei, cel de-al treilea „oraş-cuptor”.

CITEȘTE ȘI: Avertisment pentru România: 70% din țară suferă de secetă. Unele zone sunt afectate de inundații din cauza crizei climatice

13 metode prin care putem reduce consumul de apă. Nu face duș zilnic și axează-te pe axile și zonele intime

Poluarea cauzează 10% din cancerele din Uniunea Europeană. Cum ar putea fi redusă semnificativ în România

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult