Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Centrala de la Cernobîl, deconectată de la rețeaua de electricitate. Specialiștii ne asigură: Nu este niciun pericol

Your browser doesn't support HTML5 video.

După ce a fost capturată de ruși, iar în zonă s-au dat lupte, Centrala Nucleară de la Cenobîl a fost deconectată de la rețeaua națională de electricitate. Asta înseamnă că senzorii care monitorizează nivelul radiațiilor nu mai pot trimite măsurătorile.  

Citește aici LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina. Ultimele informații

Mai mult, se teme Kievul, fără curent, chiar dacă există generatoare de rezervă, combustibilul uzat n-ar mai putea fi răcit așa cum trebuie și ar putea exista riscul ca emisii radioactive să ajungă în aer.

Nu este nici un pericol, ne asigură specialiștii români de la Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare.

După ce că asigura până la epuizare securitatea centralei nucleare dezafectate de la Cernobîl, păziți cu armele de armata rusă, tehnicienii ucraineni au rămas acum și fără curent electric. Centrala a fost decuplată de la rețeaua națională.

Petre Min, coordonator Centru Situații de Urgență CNCAN: ”Au rămas fără curent, dar au pornit generatoarele, care pot funcționa 48 de ore doar cu combustibilul lor. Dar, pot fi alimentate".

Citește și
firme
Rușii au stat la cozi interminabile pentru ultimii hamburgeri, după ce McDonald's a anunțat închiderea restaurantelor

Preocuparea este legată de tonele de bare de combustibil nuclear uzat, dar înalt radioactiv.

Rușii au pus mâna pe centrala de la Cernobîl în primele zile ale războiului. Centrala este la 16 kilometri de granița cu Belarus și la 80 de kilometri de capitala Kiev.

Militarii Moscovei au înconjurat și izolat total complexul, dar au păstrat cei 300 de tehnicieni ucraineni care se ocupă de siguranța instalațiilor.

Combustibilul nuclear uzat rămâne rece minim 50 de zile

Cele 4 reactoare nu mai funcționează, însă specialiștii continuă să monitorizeze reactorul afectat și îngropat într-un sarcofag, cât mai ales combustibilul nuclear uzat, pe care-l răcesc, înainte să-l închidă în butoaie speciale și să-l depoziteze în buncăre de beton.

Orice instalație atât de sensibilă și cu potențial periculos are trei sisteme de reglare și control. Dacă nu mai e curent, pornesc generatoarele.

Dacă se termina motorina, apa din bazinele de răcire și aerisirea asigură o temperatură sigură pentru combustibilul nuclear uzat.

Petre Min, coordonator Centru Situații de Urgență CNCAN: ”Bazinul cu apă și instalațiile în sine asigură siguranța. Chiar și fără răcire asigurată de pompe, minimum 50 de zile apa stă rece, iar temperatura combustibilului nuclear nu sare de 50 de grade".

Anunțul liniștitor venit de la CNCAN este confirmat la cel mai înalt nivel, de la Viena, de Agenția Internațională pentru Energie Atomică: apa din bazinele de răcire este suficientă și temperatura este suficient de mică, încât să nu existe emisii radioactive în mediul înconjurător.

Rușii spun că nu este niciun risc pentru populație

Radiația în imediata vecinătate a centralei crescuse oricum, după ce tancurile rușilor au ridicat de la sol praful radioactiv din zona de excluziune.

Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe: ”Situația la centralele nucleare de la Cernobîl și Zaporojia este controlată de specialiștii ucraineni și de militarii rusi. Nivelul radiațiilor în ambele zone este ținut sub control, instalațiile active de la Zaporojia funcționează normal și nu există niciun risc pentru populația din împrejurimi”.

La rândul său, autoritatea română competentă, CNCAN, ne asigură că nu există motive de îngrijorare. Măsurătorile nu arată niveluri crescute ale radiațiilor.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult