Cel puţin nouă muncitori au murit şi alţi 23 au fost răniţi într-un atac asupra unei mine de aur din nordul Peru
„Un grup de delincvenţi înarmaţi a pătruns în instalaţiile companiei miniere Poderosa, în provincia Pataz, şi s-a confruntat violent cu serviciile de securitate ale companiei”, au precizat autorităţile, conform AFP, scrie News.ro.
Printre morţi se numără şapte gardieni care au încercat să respingă asaltul şi doi muncitori din mină, ucişi când atacatorii au aruncat explozibili în galeria minei, a precizat poliţia.
În timpul atacului, care a durat aproximativ zece ore, atacatorii au luat ostatici patru muncitori, pe care i-au eliberat ulterior în timp ce fugeau.
Poliţia a reuşit să aresteze şapte atacatori, dar un număr necunoscut de persoane au reuşit să fugă înainte ca autorităţile să recapete controlul asupra situaţiei.
Prefectul regiunii La Libertad, unde se află provincia Pataz, Carolina Velasco, a declarat pentru postul de radio RPP că atacatorii au avut legături cu minele de aur ilegale.
Autorităţile fac cercetări pentru a stabili motivele acestui atac, în timpul căruia nu a fost comis niciun jaf, potrivit presei. Pista preferată este cea a unui proces care opune compania minieră Poderosa minelor ilegale, activitate scoasă în afara legii.