Ce se ascunde, de fapt, în spatele demisiei premierului Rusiei. Planul lui Putin
Your browser doesn't support HTML5 video.
Analiştii spun că Putin îşi pregăteşte, de fapt, terenul pentru viitorul său politic, după ce îşi încheie actualul mandat prezidenţial.
În discursul despre starea națiunii, Vladimir Putin a propus câteva amendamente constituționale care ar schimba echilibrul dintre puterile statului. Parlamentul de la Moscova ar urma să preia o parte dintre atribuțiile actuale ale președintelui rus.
Vladimir Putin, președintele Rusiei: "Sugerez schimbarea actualei ordini constituționale, încredințand Dumei de Stat nu doar dreptul de a fi de acord, ci și dreptul de a numi un candidat pentru rolul de prim-ministru al Federației Ruse și apoi numirea tuturor vice-premierilor și miniștrilor guvernului federal."
Spre surpriza generală, după câteva ore, premierul Dmitri Medvedev și-a anunțat demisia, în cadrul unei ședințe televizate, cu Vladimir Putin alături.
Dmitri Medvedev, premierul Rusiei: "Noi, guvernul Federației Ruse, ar trebui să-i oferim președintelui țării noastre ocazia să-și pună în aplicare toate deciziile pentru schimbarea sistemului politic."
Medvedev a fost lăudat de Putin, dar locuitorii din Moscova nu au avut cuvinte prea bune la adresa guvernului demisionar.
Vladimir Putin: "Aș vrea să-ți mulțumesc pentru tot ce ai făcut până acum în munca noastră comună. Desigur, nu au fost numai reușite. Însă nimic nu merge tot timpul perfect."
Victor Berezin, locuitor al Moscovei: "Cred că Guvernul nu a putut face față provocărilor cu care s-a confruntat. Cred că sunt mulți oameni nemulțumiți de munca Guvernului."
Boris, , locuitor al Moscovei: ”În principiu, singura întrebare este de ce a durat atât pentru ca Medvedev să demisioneze. Sincer, guvernul trebuia să fie dat afară cu mulți ani în urmă”.
Analiștii politici văd modificările constituționale drept o încercare a lui Putin de a păstra puterea și după ce actualul mandat prezidențial - care ar trebui să fie ultimul - se va încheia în 2024.
Masha Lipman, analist politic: "Scopul e ca sistemul să rămână stabil, că Putin să păstreze puterea și să rămână ceea ce a fost în ultimii 20 de ani: cel mai important politician al țării, factorul suprem de decizie, un lider de necontestat și fără rivali."
După puțin timp, Vladimir Putin a anunțat cine va ocupa scaunul de premier. Liderul de la Kremlin l-a invitat pe șeful Fiscului, Mihail Mishustin, să formeze guvernul, iar acesta a acceptat.
Cât despre Medvedev, Putin a transmis că va fi numit la conducerea Consiliului de Securitate al Federației Ruse, un organism similar CSAT-ului românesc.
Medvedev rămâne, astfel, mâna dreaptă a lui Putin, deși unii analiști consideră că acesta a fost trecut pe linie moartă.
Sursa: Pro TV
Etichete: Rusia , vladimir putin , demisie , Dimitri Medvedev
Dată publicare: 16-01-2020 10:03