Ce a descoperit o femeie după ce și-a lăsat fiul de 7 ani să se joace pe telefonul ei
Băieţelul a cheltuit 2.753,91 de euro (3.314 dolari) pe achiziţii în aplicaţia jocului, potrivit unei declaraţii a centrului de consiliere a consumatorilor din landul din Saxonia Inferioară, dată publicităţii pentru a marca marţi Ziua internetului mai sigur.
Mama îi dăduse copilului permisiunea de a juca jocul online, dar şi acces la un voucher cu o sumă mică de credit de cheltuit. Ceea ce a uitat însă a fost că, din păcate, cardul său de credit era ataşat contului cu care se loga în aplicaţii.
Băieţelul a continuat să joace jocul în secret, se indică în declaraţia menţionată.
Potrivit lui Kathrin Koerber, expert juridic în cadrul centrului pentru consilierea consumatorilor, legislaţia germană permite copiilor să facă achiziţii fără permisiunea părinţilor în limitele banilor de buzunar - astfel încât, în astfel de cazuri, merită contestată factura venită mamei.
În urma unei scrisori trimise companiei, aceasta din urmă a renunţat la cea mare parte a facturii venite pe numele mamei, respectiv la 2.654,31 euro, a adăugat Koerber, potrivit Agerpres.
Ea a menţionat că în special în timpul lockdown-ului, părinţii le-au lăsat copiilor smartphone-urile lor pentru a-i ţine ocupaţi, însă a avertizat încă o dată părinţii să îşi verifice setările înainte de a face acest lucru.
Ziua internetului mai sigur, marcată marţi, este un eveniment anual destinat creşterii gradului de conştientizare cu privire la aspecte precum hărţuirea cibernetică, reţelele de socializare şi identitatea digitală.