Cât de repede au curăţat locuitorii din Beirut o stradă devastată de explozie
Oamenii s-au mobilizat și au curățat urmele dezastrului în timp record.
”Strada Armenia noaptea trecută și acum. Eforturile de a ne curăța străzile au fost uimitoare”, scrie pe Twitter Nadia Hardman, care postează și fotografii în acest sens.
Cel puţin 135 de oameni au murit, iar numărul răniților trece de 5.000 după explozia de marți noapte.
Însă bilanțul este în creștere, pentru că echipele de salvare caută supraviețuitori printre ruine.
Peste 200.000 de oameni au rămas fără case
De asemenea, peste 200.000 de locuitori ai capitalei aflate acum în stare de urgență au rămas fără case.
De vină pentru această catastrofă ar fi fost peste 2.700 de tone de azotat de amoniu, confiscate de pe o navă şi ţinute de ani de zile într-un depozit în condiţii precare.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru neglijență și mai mulți oficiali ai portului au fost plasați în arest la domiciliu.