Războiul din Afganistan a costat SUA peste 2.200 de miliarde de dolari. Rezultatul: după 20 de ani, talibanii recuceresc țara
Progresul uimitor al insurgenților talibani din această vară, pe fondul retragerii trupelor americane din Afganistan, poate distruge progresul făcut în ani de efort militarizat și acest lucru ridică întrebări cu privire la costul acestui conflict.
Până acum, contribuabilii americani au plătit 2,261 trilioane dolari, conform unei estimări a Universității Brown, notează Fox Business.
Situația din Afganistan se agravează cu câteva săptămâni înainte de retragerea totală a trupelor americane din zonă.
Parlamentarii republicani îl acuză pe președintele american că a gestionat în mod greșit acest proces de retragere al trupelor, după ce Joe Biden a susținut că este nevoie de o retragere rapidă și a militat pentru încheierea definitivă a războiului din Afganistan.
Mitch McConnell, liderul minorităților din Senat, susține că talibanii sunt pe cale “să obțină o victorie semnificativă”, dacă Biden nu schimbă cursul lucrurilor.
Mike Rogers, membru al Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii, spune că retragerea pusă la cale de Biden va fi resimțiță timp de câteva decenii.
Biden se angajase să pună capăt misiunii din Afganistan până pe 31 august, în zonă urmând să mai rămână 650 de soldați pentru a proteja diplomații și pentru a sprijini securitatea aeroportului din Kabul. În această săptămână, el a declarat că nu regretă decizia luată.
În ciuda costurilor extrem de mari ale încercării de a-i ține departe pe talibani, se estimează că grupul islamist controlează acum mai mult de două treimi din teritoriul Afganistanului.
Avansul talibanilor a determinat Pentagonul să trimită trupe pentru a ajuta la evacuarea americanilor de la ambasada de la Kabul.
Unde s-au dus banii americanilor
Suma totală investită se împarte pe mai multe zone. Astfel, printre altele, s-au investit 933 miliarde de dolari pentru operațiunile de contingență ale Departamentului Apărării, cu 443 miliarde de dolari a fost suplimentat bugetul de bază al Departamentului de Apărări în legătură cu războiul, 296 de miliarde de dolari au fost cheltuiți pentru îngrijirea veteranilor războiului din Afganistan și alte 59 de miliarde de dolari, o finanțare suplimentară a Departamentului de Stat.
Alte 530 miliarde de dolari au fost atribuite plăților dobânzilor la datoria de război din ultimele două decenii.
De asemenea, Guvernul american a investit peste 143 miliarde de dolari în eforturile de reconstrucție din Afganistan, inclusiv 88 de miliarde de dolari pentru instruirea și echiparea forțelor de securitate afgane, conform datelor oferite de Inspectorul General Special pentru Reconstrucția din Afganistan (SIGAR).