Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cântărețul Nick Kamen, celebru pentru piesa „I Promised Myself”, a murit

Britanicul Nick Kamen, fost model și cântăreț, celebru pentru piesa, "I Promised Myself", a murit, marți noaptea, la vârsta de 59 de ani, după o boală îndelungată, informează EFE, citată de Agerpres.

Pe numele său adevărat Ivor Neville Kamen, acesta a devenit cunoscut în 1985, după ce a apărut într-o reclamă a mărcii de jeans Levi's 501, în care era văzut într-o spălătorie, purtând doar boxeri în timp ce mai multe femei îl urmăreau cu privirile.

Reclama respectivă, pe acordurile piesei "I Heard It Through The Grapevine" a lui Marvin Gaye, a contribuit la creşterea vânzărilor mărcii şi l-a propulsat pe Kamen la rangul de "sex simbol", fapt ce a atras atenţia divei pop Madonna.

 

Citește și
Accident
O șoferiță a lovit o femeie și a lăsat-o să zacă în drum, inconștientă. Victima a murit mai târziu

 

Fascinată de carisma şi de vocea frumoasă a britanicului, Madonna i-a permis lui Kamen să înregistreze una dintre piesele ei rămase în afara albumului "True Blue", iar artista a asigurat partea de backing vocals.

Cu piesa "Each Time You Break My Heart" compusă de Madonna, Nick Kamen a ajuns pe locul 5 în topul muzical din Marea Britanie.

De asemenea, cu hitul "I Promised Myself", din 1990, acesta s-a clasat pe primul loc în topurile din Austria şi Suedia.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult