Cale liberă pentru Donald Trump. Ron DeSantis a anunțat că se retrage din cursa prezidenţială republicană
DeSantis a anunțat duminică, înainte cu două zile de scrutinul din New Hampshire, că pune capăt cursei sale pentru Casa Albă, informează CNN.
Într-o înregistrare video pe X, DeSantis a declarat că nu există o cale clară către succes în campania sa pentru prezidenţiale.
Anunţul său vine după performanţa sub aşteptări din Iowa, statul ce a deschis oficial, la 15 ianuarie, sezonul alegerilor interne din Partidul Republican pentru desemnarea candidatului acestui partid la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024.
Guvernatorul Floridei precizează că de acum îl va susţine pentru nominalizarea republicană pe fostul preşedinte Donald Trump.
O victorie în alegerile primare de marţi din New Hampshire - la opt zile după victoria sa categorică în adunările electorale din Iowa - ar accelera marşul lui Donald Trump către o a treia nominalizare consecutivă la preşedinţie din partea republicanilor.
"Sunt mândru că mi-am respectat 100% din promisiuni şi nu mă voi opri acum. Este clar pentru mine că majoritatea alegătorilor republicani din alegerile primare vor să-i mai dea o şansă lui Donald Trump. Deşi am avut dezacorduri cu Donald Trump, cum ar fi în ceea ce priveşte pandemia de coronavirus şi ridicarea lui Anthony Fauci în rang, Trump este superior actualului preşedinte în exerciţiu, Joe Biden. Acest lucru este clar", a declarat Ron DeSantis în videoclipul postat pe X.
"Am semnat o promisiune de a susţine candidatul republican şi voi onora această promisiune. El are susţinerea mea, pentru că nu ne putem întoarce la vechea gardă republicană de altădată sau la forma reambalată de corporatism încălzit pe care o reprezintă Nikki Haley", a mai spus el într-un atac direct la adresa fostei ambasadoare a SUA la ONU care în prezent devine singura persoană care mai poate perturba ascensiunea electorală a fostului preşedinte.