Bild: Avionul cu care Serghei Lavrov se îndrepta spre China s-a întors la Moscova de la jumătatea drumului
Citește aici LIVE UPDATE. Războiul din Ucraina. Ultimele informații
Informația a fost făcută publică de Bild, care spune că aeronava s-a întors de la jumătatea drumului, adică de deasupra Novosibirsk (Siberia). Astfel, în loc să zboare în China, după ce a parcurs 2.800 de km, Lavrov s-ar fi întors pe aeroportul de pe care a plecat din Moscova.
Jurnaliștii se întreabă care este motivul acestui lucru. Ei se întreabă dacă nu cumva Beijinul nu l-a primit pe ministrul de Externe rus sau daca Vladimir Putin l-a întors din drum.
Și asta pentru că totul s-a întâmplat în ziua în care Joe Biden a anunțat ajutoare pentru Ucraina în valoare de 800 de milioane de dolari, iar Putin a spus în urmă cu câteva zile că va reacționa la livrările de arme din Occident pentru adversarul său, Ucraina.
Apoi, președintele american l-a numit pe Putin ”criminal de război”.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, a transmis că declarația lui Biden reprezintă o retorică inacceptabilă şi de neiertat.
Rusia și China neagă incidentulOficialii chinezi și ai Federației Ruse neagă informațiile publicației germane. Purtătorul de cuvând al ministerului de externe al Chinei, Zhao Lijian, a răspuns, pe un ton ironic "cel mai bine e să întrebați ziarul german" când a fost întrebat dacă poate confirma articolul din Bild.
În același timp, un oficial al ministerului de Externe al Federației Ruse, Maria Zakharova, a postat pe contul ei de Telegram că ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a "lucrat până noaptea târziu la Smolenka" (râu care trece în apropiere de Sankt Petersburg, n.r.) după care dis-de-dimineață a început să se pregătească pentru negocierile cu omologii lui din Orientul Mijlociu, conform Tass.