Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Biden nu a venit cu mâna goală la Kiev. SUA vor da Ucrainei un nou ajutor militar, de jumătate de miliard de dolari

Your browser doesn't support HTML5 video.

Într-o vizită ținută secretă până în ultima clipă, președintele Statelor Unite a ajuns luni dimineață la Kiev, cu patru zile înainte de împlinirea unui an de când tancurile rusești și avioanele rusești bombardează Ucraina.

Într-o vizită ținută secretă până în ultima clipă, președintele Statelor Unite a ajuns luni dimineață la Kiev, cu patru zile înainte de împlinirea unui an de când tancurile rusești și avioanele rusești bombardează Ucraina.

Volodimir Zelenski a descris discuțiile cu Joe Biden drept cruciale, dând de înțeles că liderul american i-a promis livrarea unor arme neoferite până acum. Biden a venit la Kiev cu o zi înainte că preşedintele rus Vladimir Putin să susţină un discurs important în care se aşteaptă să stabilească obiectivele Rusiei pentru al doilea an al invaziei. Iar șeful diplomației chineze se află chiar la această oră la Moscova, pentru a discuta - relatează presa - un posibil plan de pace în Ucraina.

Joe Biden, președintele SUA: „După un an de război, Kievul rezistă! Ucraina rezistă! Democratia rezistă! Americanii rămân lângă voi, la fel restul lumii! Libertatea este neprețuită! Pentru ea merită să lupți oricât este nevoie și tot atât de mult va dura sprijinul nostru, domnule președinte, cât va fi nevoie!”.

Mesajul de sprijin fără echivoc a pecetluit semnificația vizitei-surpriză făcută de prețedintele Statelor Unite într-o zonă de război. Au fost doar cinci ore, dar încărcătura simbolică este majoră.

Citește și
joe biden, volodimir zelenski
SUA au contactat Rusia înainte de călătoria lui Biden în Ucraina. Precizările făcute de Washington

Coloana oficială a lui Biden a ajuns la Palatul Mariinski imediat după ora locală 8:30. L-au întâmpinat Volodimir Zelenski şi soţia lui, Olena.

În mesajul lăsat în cartea de oaspeți de la Palatul Mariinsky, Joe Biden a omagiat curajul lui Zelenski și setea de libertate a ucrainenilor.

Liderul lumii libere și gazda sa au vizitat Catedrala Sfântul Mihail din centrul Kievului. Apoi au mers pe jos de-a lungul unui zid pe care sunt scrise numele soldaţilor ucraineni ucişi în războiul împotriva Rusiei.

În acest timp răsunau sirenele de alarmă în Kiev, ca de altfel în toată Ucraina.

Presa de la Kiev n-a ratat ocazia unei paralele flatante între Biden, care a avut curajul să meargă într-o zonă de conflict, şi preşedintele rus Vladimir Putin, despre care presa internaţională scrie ca stă mai mult în buncăr.

Arme cruciale din parte SUA

Biden a primit o plăcuţă aniversară pe Bulevardul Curajului din Piaţa Constituţiei din Kiev, plasată alături de numele altor lideri străini care s-au remarcat pentru sprijinul acordat Ucrainei.

Dincolo de imaginile sugestive, presedintele american a anuntat un nou pachet de asistenta militară, în valoare de 500 de milioane de dolari, care include muniție pentru artileria reactivă HIMARS, arme antitanc Javelin și radare pentru supraveghere aeriană.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Am discutat intre patru ochi cu președintele american și, ulterior, în format extins. Aceste discuții chiar ne aduc cu un pas mai aproape de victorie. Urmările acestei vizite se vor vedea pe câmpul de luptă pentru eliberarea teritoriilor noastre. Am discutat despre arme cu rază lunga de acțiune și arme care până acum n-au fost furnizate Ucrainei, dar ar putea fi de acum înainte!”.

Ce au discutat intre patru ochi Zelenski și Biden știu doar ei, dar, oficial, sprijinul american rămâne neclintit, iar Zelenski și-a reiterat obiectivele.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Vreau să sublinizez că războiul criminal și neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei și a întregii lumi democratice trebuie să se încheie cu eliberarea pământului ucrainean de sub ocupație rusă, cu garanții solide de securitate pe termen lung pentru țăra noastră, Europa și întreaga lume”.

Deloc intamplator, într-un interviu acordat ziarului Finanicial Times, în ajunul vizitei liderului american, presedintele Poloniei a făcut apel la țările NATO să acorde Ucrainei garanții de securitate după sfârșitul conflictului armat, similare celor pe care Israelul le primește de la Statele Unite.

Reporter: Credeți că se termină războiul anul ăsta?

Andrzej Duda, președintele Poloniei: Grea întrebare. Realist vorbind, mă tem ca nu. Pentru că Vladimir Putin pare decis să-și exercite până la capăt șansa de a epuiza Occidentul: afacerile occidentale, societățile occidentale și NATO! Așteaptă ca Vestul să se sature de acest război, să vrea să reia afacerile cu Rusia, să facă bani în Rusia, să se folosească de resursele rusești. Putin speră ca Vestul va abandona Ucraina. Pe asta contează! Dar dacă îngăduim să se întâmple asta, în curand va izbucni un alt război, pentru că sunt convins că Rusia va ataca altă țară. N-am nicio îndoială!

Moscova, contactată de Washington

Vizita lui Biden la Kiev a fost ținută secretă până în ultimul moment.

Clarissa Ward, corespondent internațional-șef al CNN: „Măsurile de securitate au fost extrem de stricte. Nouă nu ni s-a permis să ieșim pe acest balcon, de unde transmitem de obicei. În cursul dimineții au venit la noi militari care ne-au avertizat că vor fi lunetiști pe acoperiș și că trebuie să stam departe de ferestre, chiar ne-au cerut să tragem draperiile, pentru că se petrece ceva important”.

Potrivit agentiei Associated Press, Washingtonul a contactat Moscova cu puțin timp înainte de vizita, pentru ca părțile să evite calculele greșite ce ar putea duce la un conflict între puterile nucleare. Oricum, două avioane de supraveghere Awacs ale Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii au zburat în cerc în apropierea graniței dintre Polonia și Ucraina, până când liderul american a părăsit Kievul.

Iar un avion al Forțelor Navale Americane a supravegheat din spațiul aerian al României toate comunicațiile din zona în care s-a aflat liderul de Casa Albă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult