Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Berlinul vrea să „preia comanda”. Germania vrea să cumpere de la SUA trei sisteme HIMARS pentru Ucraina

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a anunţat într-o vizită oficială în Statele Unite, achiziţionarea de la americani a trei lansatoare de rachete care să fie trimise Ucrainei.  

Ministrul german al Apărării a anunțat şi voinţa Berlinului de a cântări mai mult în securitatea Europei - o schimbare de doctrină scrie presa germană.

”Suntem pregătiţi să preluăm comanda”, a declarat Boris Pistorius la 9 mai, citat de Taggesspiegel, vrând astfel, cu o expresie voluntaristă, să definească noua poziţie diplomatică pe care Brlinul vrea să o încarneze.

Social-democratul, care s-a întâlnit în Statele unite cu omologul său Lloyd Austin, a făcut o impresie puternică, scrie presa germană.

Citește și
israel
Tensiunile cresc între SUA și Israel, după ce Joe Biden a declarat că limitează livrările de arme

În această vizită de două zile, el a avut misiunea să risipească îndoilile cu privire la hotărârea reală a Berlinului de a pune în aplicare ”cotitura istorică” anunţată în urma invaziei Ucrainei, rezumă săptămânalul Der Spiegel.

El pare să-şi fi atins misiunea.

”Germania rămâne unul dintre cei mai solizi şi loiali aliaţi ai Statelor Unite, mândre să continue să coopereze mână în mână cu Berlinul pentru pace şi securitate”, a declarat, citat de Tagesschau, secretarul american al Apărării Lloyd Austin.

În afara acestor reasigurări reciproce, Boris Pistorius a anunţat că Berlinul urmează să cumnpere trei lansatoare americane multiple de rachetă de tip HIMARS pentru a le livra Kievului, în contextul în care situaţie pe teren a armatei ucrainene se complică.

”Vremurile s-au schimbat”, a declarat, citat de Die Zeit, Boris Pistorius.

”Germania face din apărarea sa naţională şi colectivă o prioritate, reorientându-şi angajamentul în alte regiuni ale lumii, o noutate”, a adăugat el.

Berlinul se poziţionează ca cel mai mare susţinător al Ucrainei în Europa, scrie Die Welt.

Cotidianul conservator îşi exprimă speranţa ca această vizită să marcheze sfârşitul politicii ezitante a Germaniei cancelarului Olaf Scholz faţă de Ucraina, mai ales în privinţa problemei livrărilor de armament, de la psihodrama tancurilor de tip Leopard la polemica pe tema rachetelor cu rază lungă de acţiune de tip Taurus.

Boris Pistorius, numitt în funcţie în ianuarie 2023 cu misiunea de a redresa şi moderniza Bundeswehrul, a cărui postură este ”demnă de un cancelar”, a impresionat presa germană, care apreciază că Olaf Scholz ar putea fi singurul perdant al acstei vizite.

Cancelarul social-democrat german a rămas la Berlin pentru a purta negocieri bugetare aprige cu celelalte două formaţiuni din coaliţia de la putere.

”Scholz se pierde în tărăgănări, ministrul său al Apărării merge înainte”, comentează Die Zeit.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult