Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Milioane de euro ascunse în camera unui palat. Doar președintele avea cheia

Omar al-Bashir, îndepărtat de la conducerea Sudanului printr-o lovitură de stat, în aprilie, era singura persoană cu acces la camera din Palatul Prezidențial în care era ținută o sumă de bani uriașă, atât în valută, cât și în moneda națională.

Anunțul a fost făcut de un fost șef al cabinetului prezidențial, la ultimul termen în procesul cel vizează pe Omar al-Bashir. Martorul a mai declarat că el însuși a predat 10,65 de milioane de euro mai multor persoane și instituții, inclusiv liderului adjunct al forțelor paramilitare sudaneze și Universității Internaționale din Africa, ce are sediul în capital Sudanului.

Bashir, îndepărtat de la putere în aprilie, printr-o lovitură de stat, este acuzat de corupție și deținere ilegală de valută, notează CNN.

Fostul lider sudanez a fost închis în același penitenciar din capitala Khartoum în care au fost ținute generații întregi de disidenți.

„Al-Bashir era singurul care avea cheia de la camera în care au fost găsiți banii. Misiunea mea era doar să duc banii gheață, după cum îmi ordona al-Bashir”, a declarat în fața instanței general-maior Yassir Bashir, care a condus oficiul președintelui în perioada 2015 – 2018.

Citește și
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea a primit interdicţie de intrare în SUA. Decizia îi vizează și pe copiii săi

El a precizat că i-a dat 5 milioane de euro lui Abdul Rahim Dagalo, șef adjunct al forțelor paramilitare sudaneze, al cărui frate conduce trupele și care era considerat cel mai influent general din țară.

Lider al trupelor paramilitare, Mohammed Hamdan Dagalo, a fost de față în timp ce fratele lui primea banii, a mai susținut martorul. El a prezentat instanței chitanțe cu toate sumele predate, mai puțin cu aceste 5 milioane de euro, susținând că nu i s-a dat documentul în cauză.

El a mai dat alte 4,5 milioane de euro administrației universității, care era condusă mai ales de oameni din partidul lui al-Bashir, și a susținut că a mai primit ordin să dea personalului militar și civililor 200.000 de euro pentru „tratament”.

Un alt doilea martor, care este contabil la universitate, a confirmat primirea a 4,5 milioane de euro. Lui i s-a spus că banii reprezintă un „sprijin” acordat de către președinte. Un nou termen de judecată urmează să aibă loc sâmbătă.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult