Atacatorul din Noua Zeelandă, acuzat oficial de crimă. Semnul arătat în fața instanței
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Anunţul a fost făcut de procurorul general al Bulgariei, care spune că australianul a venit cu avionul din Bulgaria la Bucureşti, de unde a închiriat o maşină şi a plecat spre Ungaria.
La mai puţin de 24 de ore de la atac, bărbatul de 28 de ani a fost dus în fața judecătorilor şi acuzat de crimă. În fața instanței, bărbatul a afișat un semn al extremiștilor adepți ai ideologiei supremației albe.
VEDEȚI semnul făcut de terorist în GALERIA FOTO de mai jos!
Atacatorul a folosit cinci arme, dintre care două semi-automate, care fuseseră cumpărate legal. 49 de oameni au murit şi 40 au fost răniţi în atacurile comise.
Era ora unu şi jumătate după-amiaza când atacatorul şi-a pornit camera de filmat de pe cască. Voia ca întreaga lume să vadă ce face.
Înainte de atac, agresorul asculta în maşină un imn al unor naţionalişti sârbi, care au luptat în războiul din Bosnia.
Moscheea Al Noor - lumina, în limba română, a fost atacată în timpul rugăciunii de după-amiază. Teroristul îşi ia arma din portbagajul burduşit cu încărcătoare şi bombe şi intră pe poarta principală. Nu înainte să înceapă transmisia live pe internet. Trage în tot ce mişcă, iese, ia muniţie şi îi secera pe cei care scăpaseră iniţial.
"Purta o cască şi ochelari şi era îmbrăcat în uniforma militară. Era înarmat, avea o mitralieră, iar în jurul taliei avea o centură cu muniţie. A trecut pe lângă mine şi l-am întrebat ce face. Nu mi-a spus nimic, însă m-a privit. A început să tragă către oamenii care erau în afara moscheii şi am fugit", spune un martor.
A tras netulburat de faptul că secera cu gloanţele femei şi copii. Oamenii s-au îmbulzit spre cele două ieşiri din spate sau au încercat să se ascundă în interiorul moscheei.
"Mă gândeam că trebuie să rămână fără gloanțe. Aşteptăm și mă rugam la Dumnezeu ca el să rămână fără gloanțe", spune alt martor.
Martorii au povestit că a schimbat de mai multe ori încărcătoarele şi când rămas fără gloanţe a mers la maşină ca să reîncarce, a continuat să tragă afară şi s-a întors în moschee.
"I-a împuşcat pe toţi cei pe care i-a avut în faţă în interiorul şi în afara moscheei. Eu şi trei prieteni au reuşit să ieşim.Timp de 10-15 minute a tras continuu", spune alt martor.
Teroristul anunţase pe net că va ataca şi a doua moschee din oraş: Al Masjid. Este situată la 6 kilometri de primul loc atacat, o distanţă pe care o parcurgi cu maşina în numai 15 minute.
Şi acolo, a deschis focul afară, după care a continuat atacul înăuntru.
Poliţiştii au împânzit zona şi au arestat rapid patru suspecţi, trei bărbaţi şi o femeie. Niciunul nu ar fi opus rezistenţă. Între cei reţinuţi se află şi cel care a împuşcat oamenii, australianul Brenton Tarrant, în vârstă de 28 de ani. El nu apărea pe listele persoanelor urmărite în Noua Zeelandă sau Australia pentru terorism.
Mike Bush, Comisarul Poliţiei din Noua Zeelandă: "Vreau să vă asigur că nu e vorba că am fi ratat vreo ocazie de a preveni acest eveniment îngrozitor."
Poliţiştii au spus că au găsit explozibili într-o maşină, dovadă că agresorul plănuia un atac şi mai sângeros.
Mike Bush, Comisarul Poliţiei din Noua Zeelandă: "Nu trebuie să vă mai spun că aveam de-a face cu un atac plănuit în detaliu. Am găsit două presupuse dispozitive exploziv improvizate într-o maşină, l-am dezamorsat pe unul şi celălalt e în proces să fie dezamorsat."
Autorităţile din Noua Zeelandă au ridicat nivelul alertei teroriste în toată ţara.
"Trebuie să rămânem vigilenţi. Am avansat nivelul de alertă de la scăzut la ridicat, ca să menţinem siguranţa cetăţenilor. Asta înseamnă că am ridicat gradul de reacţie la graniţă, pe aeroporturi, peste tot", a spus premierul din Noua Zeelandă.
Pe lista celor care au scăpat din atac se numără şi membrii echipei naţionale de cricket a Bangladeşului. Aceştia se aflau în Christchurch pentru un meci şi urmau să participe la slujba de la moschee. Nu intraseră şi au apucat să fugă atunci când atacatorul a început să tragă.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: atac , crime , atac terorist , noua zeelanda , autor , Brenton Tarrant
Dată publicare: 16-03-2019 07:24