Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Atentat sinucigaș cu 14 morți și 45 de răniți, lângă consulatul Indiei din Afganistan

Cel puțin 14 persoane au murit, iar 45 au fost rănite, duminică, într-un atentat sinucigaș care a avut loc în fața biroului guvernatorului provinciei Nangarhar din estul Afganistanului.

Atacul, comis în oraşul Jalalabad, nu a fost deocamdată revendicat. Biroul guvernatorului provinciei Nangarhar se află lângă consulatul Indiei, informează AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Attullah Khogyany, purtătorul de cuvânt al guvernatorului, a afirmat că atacatorul i-a vizat pe talibani, pe civili şi pe bătrânii care plecau din complexul în care se află şi biroul guvernatorului, după un eveniment care marca finalul Ramadanului.

Acest nou atac a avut loc în momentul în care talibanii au anunţat duminică că nu vor prelungi armistiţiul de trei zile instituit la sfârşitul acestei săptămâni, ce acoperă sărbătoarea Eid, care marchează sfârşitul postului Ramadanului, şi că intenţionează să reia de luni luptele, relatează AFP.

„Încetarea focului se încheie în această seară (duminică) şi operaţiunile noastre vor fi reluate. Nu intenţionăm să prelungim armistiţiul", a declarat purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

Citește și
adolescenta jihadista
Închisoare pe viaţă pentru o femeie din Londra care pregătea un atentat

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a anunţat sâmbătă prelungirea armistiţiului de către forţele guvernamentale şi le-a cerut talibanilor să facă acelaşi lucru.

Sâmbătă, 36 de persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaş cu bombă comis tot în provincia Nangarhar, într-un loc unde se sărbătorea finalul Ramadanului şi a doua zi a încetării focului între militanţii talibani şi trupele guvernamentale, atentat revendicat de gruparea Statul Islamic.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult