Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Atac armat la un liceu din Texas. 10 persoane au murit. Atacatorul, un tânăr de 17 ani

Your browser doesn't support HTML5 video.

10 persoane au fost împuşcate mortal, vineri după-amiază, într-un liceu din orașul american Santa Fe din statul Texas. Agresorul a fost capturat şi se află în custodia poliţiei. Și un al doilea suspect a fost reținut de poliție.

►CNN relatează că aceștia ar fi și ei elevi ai școlii. ►Trei răniți au fost evacuaţi cu elicopterul. Printre ei se numără şi unul dintre poliţiştii care au intervenit la faţa locului. În total, cel puțin 12 persoane primesc îngrijiri medicale. ►Este cel de-al treilea atac armat comis într-o şcoala americană în ultima săptămână şi al 22-lea, de la începutul anului.

LIVE TEXT. Desfășurarea evenimentelor:

UPDATE 22.50: Principalul suspect în cazul atacului armat de vineri, de la un liceul din orașul american Santa Fe din Texas, a fost identificat. Este vorba despre un tânăr de 17 ani, identificat drept Dimitrios Pagourtzis, potrivit unor surse din domeniul securității.

„Deținem deja informații din jurnalul pe care atacatorul îl ținea pe computerul său și pe telefon, din care reiese nu doar să comită atacul armat, ci să se și sinucidă după aceea. Așa cum probabil știți, s-a predat și a admis că nu a avut curajul să se sinucidă”, a spus Greg Abbott, conform CNN.

Citește și
Pistol
Un tânăr de 15 ani, descoperit înainte să comită un atac armat la un liceu din Budapesta

Totodată, guvernatorul Texasului a mai spus că Dimitrios Pagourtzis a folosit în atac o pușcă și un revolver de calibru 38.

„Niciuna dintre arme nu era deținută legal de atacator. Nu avem informații dacă tatăl acestuia știe că fiul i-a luat armele”, a mai spus Abbott.

ora 21.15: Cea de-a doua persoană reținută de polițiști este un tânăr de 18 ani. Potrivit unor surse de securitate, acesta ar fi fost complice, nu cel care a deschis focul. Pe de altă parte, principalul suspect ar fi fost identificat, relatează CBS News. Este vorba despre un tânăr de 17 ani, Dimitrios Pagourtzis, conform CNN.

CNN relatează că anchetatorii verifică o rulotă în care ar fi fost asamblate dispozitivele explozibile improvizate.

Un oficial al cărui nume nu a fost precizat de CNN spune că bilanțul morților a ajuns la 10: 9 liceeni și un profesor.

ora 20.15: Dispozitive explozibile, descoperite în liceu

Polițistul Walter Braun a precizat că autoritățile au descoperit mai multe dispozitive explozive atât în interiorul liceului, cât și în înprejurimi, informează CNN. Astfel, poliția a avertizat populația orașului să „nu atingă niciun obiect care pare suspect și să sune la 911” dacă văd ceva neobișnuit.

Cel puțin 12 persoane primesc îngrijiri medicale la trei spitale, au precizat autoritățile. Șapte dintre ele sunt internate la Spitalul Regional Clear Lake din Webster, două la Centrul Medical Mainland din Texas City și trei la Spitalul Universitar John Sealy din Galveston.

Trei atacuri în opt zile

Miefcuri, un ofițer de poliție a fost rănit, după ce un fost student a deschis focul la repetițiile pentru ceremonia de absolvire la la Liceul Dixon din Illinois. Totodată, în 11 mai, un băiat de 14 ani a mers la fostul său liceu, Highland High din California și a deschis focul înainte de începerea orelor. O persoană a fost rănită.

Trump: „Atacurile armate în masă au loc de prea mult timp în țara noastră”

După ce a scris pe Twitter că „atacul nu arată prea bine”, Donald Trump a venit cu noi precizări de la Casa Albă: „Din nefericire, trebuie să îmi exprim tristețea și durerea privind atacul armat de la liceul din Santa Fe. Asta durează de prea mult timp în țara noastră, de prea mulți ani. Prea multe decenii deja”, a spus el.

Totodată, președintele SUA a transmis că autoritățile federale colaboreazăcă cele locale: „Deplângem această pierdere teribilă. Ne arătăm solidaritatea cu toți cei afectați de acest atac oribil”.

ora 19.05: Șeriful ținutului Harris, Ed Gonzalez, le-a confirmat reporterilor că între 8 și 10 persoane și-au pierdut viața la liceul din Santa Fe, iar că cei mai mulți erau elevi, informează BBC News.

Astfel, acesta devine cel mai sângeros atac dintr-o unitate de învățământ americană, începând cu luna februarie, când 17 persoane au murit la liceul Parkland din Florida.

ora 18.35: Potrivit CNN și BBC News, cel puțin 8 persoane și-ar fi pierdut viața în urma atacului de vineri.

Pe de altă parte, șeriful ținutului Harrys a scris pe Twitter că este vorba despre un incident „cu multiple victime”.

Este al treilea atac armat care are loc la o școală, în ultimele opt zile, și al 22-lea de la începutul lui 2018.

ora 17.50: Este vorba despre un liceu din Santa Fe situat la aproximativ 57 de kilometri de centrul orașului Houston. La scurt timp după anunțarea evenimentului, elevii au fost evacuați, iar la locul incidentului au fost trimise echipaje medicale și forțe de securitate, scrie The Guardian.

„Un incident a avut loc în această dimineață (n.r – ora locală), în care a fost implicat un atacator activ. Situația este în desfășurare. Au fost confirmați mai mulți răniți”, potrivit autorităților școlare.

Forțe de securitate au declarat, pentru CNN, că în urma atacului, mai multe persoane și-au pierdut viața.

Totodată, un director adjunct a precizat, pentru Associated Press, că atacatorul a fost „arestat”, iar situația este „sub control”. Presa locală a relatat că atacatorul ar fi elev la respectivul liceu.

Șeriful Ed Gonzales a scris pe Twitter că o persoană este în custodia poliției, iar o a doua a fost „reținută”, relatează ABC News.

Un polițist rănit primește îngrijiri medicale, nu se știe cât de grave sunt”, a precizat Gonzalez, conform BBC News.

 

Reprezentanții Universității Medicale din Texas a precizat că oferă îngrijiri medicale mai multor pacienți împușcați: doi sunt adulți și un copil.

Publicația rusească Sputnik, care citează presa americană, notează că ar fi fost uciși în atac cel puțin opt elevi.  

Martor: „Am crezut că e o alarmă de incendiu”

Un martor a declarat pentru postul de televiziune local KHOU că a văzut o fată care nu putea să meargă și care avea o rană la nivelul piciorului. Un alt elev a declarat pentru postul de televiziune KTRK că se afla la cursul de arte când atacatorul a deschis focul.

„La început, am crezut că e o alarmă de incendiu, dar profesorul ne-a spus să fugim”, a spus eleva.

La rândul său, Dakota Shrader, care este în clasa a 10-a, a povestit: „Ne aflam la oră când alarma a început să sune și toată lumea a ieșit afară. Toți profesorii ne spuneau să mergem într-o direcție. Apoi am auzit „boom” și toată lumea a început să fugă cât de repede putea.”

Richard Allen, părintele unui elev, a spus la un post de televiziune că a ajuns la faţa locului la scurt timp după ce a început atacul şi că a văzut mai multe persoane luate de ambulanţă. „Fiul meu a spus că cineva a intrat în sala unde aveau loc cursurile de artă şi a început să tragă asupra multor elevi", a afirmat el.

Pentru moment, autoritățile nu au oferit detalii despre acest incident. Imagini surprinse din elicopter ilustrau mai mulți tineri care stăteau pe un teren cu iarbă, în timp ce trei elicoptere de intervenție au aterizat în curtea liceului.

Reacția lui Donald Trump

Ca urmare a incidentului, Donald Trump a scris pe Twitter: „Atac armat la o școală din Texas. Din primele informații, nu arată bine. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți”.

La rândul său, Melania Trump a scris din spital: „Inima mea se îndreaptă spre Santa Fe și spre tot Texasul.”

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult