Atacul armat din California. Suspectul, găsit mort în bar. Alte 12 persoane și-au pierdut viața
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
UPDATE 15.10: Potrivit qutorităților, suspectul, rămas neidentificat pentru moment, a fost găsit mort în interiorul clubului. Cu toate acestea, pentru motiv nu se cunoaște ce l-a determinat să deschidă focul, informează BBC.
UPDATE 13.40 În localul în care a fost semnalat atacul armat se ţinea o petrecere studenţească. Peste 200 de tineri dansau pe ritmuri country. Imediat ce s-a dat alarma, trupele speciale au fost mobilizate masiv la faţa locului.
Potrivit martorilor, la 23.30, ora locală, un bărbat cu barbă, ochelari şi pălărie a tras în paznicul de la intrare, a pătruns în local şi a făcut alte victime.
Numeroşi răniţi au fost duşi în grabă către ambulanțe. Unora li s-a acordat primul ajutor afară, direct pe trotuar. Autorităţile americane au anunţat apoi ca agresorul a fost găsit mort în interiorul barului.
UPDATE 12.00: Autoritățile au confirmat că cel puțin 11 persoane au fost rănite, relatează CNN.
„Nu vă pot spune prea multe despre atacator în acest moment, dar îl căutăm. Nu putem confirma că este în custodie”, a spus șeful poliției din ținutul Ventura, Garo Kuredjian, într-o conferință de presă.
În ceea ce privește starea răniților, el a adăugat: „Nu vă pot spune în ce stare sunt cei împușcați.”
Barul se află la câțiva kilometri de Universitatea Luterană din California și este un loc popular de adunare pentru studenți. Nick Steinwender a precizat că prietenii lui se aflau în bar când atacatorul a deschis focul.
„Era haos. Oamenii se aruncau pe ferestre, săreau peste poartă încercând să scape. Din ce am înțeles, atacatorul a deschis focul la intrare. Studenții s-au ascuns în pod, în băi”, a spus el.
ora 10.20: La locul incidentului au fost trimise echipaje de poliție. Potrivit unui martor, atacatorul s-a îndreptat spre un agent de securitate și l-a împușcat în cap, după care a intrat în bar și a deschis focul la întâmplare. Totodată, el ar fi aruncat și grenade cu fum, informează Mirror. Potrivit relatărilor, ar fi între 11 și 20 de răniți.
BBC News notează că în barul respectiv s-ar fi organizat o seară cu muzică tematică.
Presa locală a mai precizat că atacatorul ar fi în libertate, iar oamenii legii încearcă să stabilească un perimetru de siguranță la barul Borderline, informează Russia Today.
În jurul orei locale 23.20, un bărbat cu o pușcă semiautomată a deschis focul, trăgând în jur de 30 de focuri de armă, informează Sky News. Suspectul ar fi un bărbat din Orientul Mijlociu, care are în jur de 20 de ani și poartă haine de culoare închisă și barbă.
30 de minute mai târziu, polițiștii au fost alertați că un bărbat care se potrivește descrierii se afla la pământ, în fața unei ferestre a barului, dar nu se știe dacă este atacatorul sau o victimă pe care acesta a rănit-o.
Potrivit Departamentului de Pompieri a ținutului Ventura, ar fi vorba despre un „incident armat activ.”
Presa locală a mai relatat că atacatorul ar fi în libertate, iar oamenii legii încearcă să stabilească un perimetru de siguranță la Barul Borderline, informează Russia Today.
La locul incidentului au fost trimise mai multe ambulanțe și echipaje de poliție și pompieri. VC Star relatează că polițiștii au fost alertați să meargă la Barul Borderline din Thousand Oaks, unde s-au auzit multiple focuri de armă. Astfel, atunci când polițiștii au ajuns la bar, atacatorul se afla încă înăuntru.
La scurt timp, autoritățile au fost alertate cu privire la un alt incident armat, la un alt bar – Tipsy Goat – din aceeași localitate. Nu există informații dacă există vreo legătură între cele două.
Știre în curs de actualizare.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!