Atac armat în California. Cel puțin trei persoane au fost ucise, iar alte patru, rănite
Acest atac a avut loc, sâmbătă, imediat după ora locală 2:30 (12.30, ora României), la Beverly Crest, un cartier înstărit din Los Angeles, anunţă sergentul Frank Preciado din cadrul Departamentului de Poliţie din Los Angeles (LAPD), scrie AP, citată de News.ro.
Cel puţin patru dintre cele şapte persoane împuşcate se aflau afară, iar trei au fost ucise într-un vehicul.
Identitatea victimelor nu a fost dezvăluită imediat.
Persoanele rănite au fost conduse la spital şi se aflau în stare critică.
Preciado declară că nu are informaţii despre mobilul atacului sau dacă acesta a avut loc într-o reşedinţă.
Acesta este al patrulea atac armat în California, în această lună.
Statele Unite au înregistrat în 2022, al treilea an la rând, peste 600 de atacuri armate în masă, în care au fost ucise sau rănite cel puţin patru persoane, potrivit organizaţiei Gun Violence Archive.