Ancheta care îl viza pe Didier Reynders, comisarul-desemnat al Belgiei, a fost clasată
„Afacerea a fost clasată fără urmări pentru că nu există nicio infracţiune", a declarat pentru AFP Willemien Baert, purtător de cuvânt al parchetului, care confirmă un anunţ anterior al lui Didier Matray, avocatul lui Reynders, relatează Agerpres.
Didier Reynders urmează să fie audiat miercuri, 2 octombrie, în comisiile de specialitate ale Parlamentului European (PE), care are ultimul cuvânt în procesul de nominalizare a viitorului executiv european, care va intra în funcţiune de la 1 noiembrie.
Începând cu ora locală 09.00 (07.00 GMT), el urmează să răspundă întrebărilor eurodeputaţilor din două comisii parlamentare, Afaceri juridice şi Libertăţi civile, competente pentru portofoliul său de comisar, care va include justiţia şi statul de drept.
O anchetă în curs a justiţiei din Belgia risca să-l expună la audieri tensionate pe cel care deţine în prezent portofoliul externelor şi apărării, într-un guvern care gestionează afacerile curente ale ţării, notează France Presse.
Pe 14 septembrie, cotidienele belgiene L'Echo şi De Tijd au anunţat că au aflat de acuzaţiile împotriva lui Didier Reynders care au constrâns parchetul din Bruxelles să deschidă o anchetă preliminară.
Parchetul a confirmat informaţia, în timp ce Didier Reynders, citat de agenţia Belga, a dat asigurări că nu ştie despre o astfel de anchetă.
"Clientul meu a respins imediat toate acuzaţiile prin intermediul media", a declarat avocatul său pe 19 septembrie pentru AFP.
"Sper că lucrurile vor fi elucidate cât mai rapid posibil. Este evident că autorul acuzaţiilor este animat de voinţa de a face rău", a adăugat Matray.
Acuzatorul lui Reynders este un fost agent al Siguranţei de stat, serviciile de informaţii civile din Belgia.
El a raportat poliţiei că are cunoştinţă de plata unor mite cu prilejul atribuirii unor contracte publice la care au fost asociate serviciile ministrului, dar fără a aduce dovezi.
La 61 de ani, Didier Reynders, un liberal francofon, este unul dintre stâlpii scenei politice din Belgia.
El a deţinut posturi dintre cele mai prestigioase în guvernul belgian de 20 de ani, de la cel de finanţe până la cel de externe, ceea ce l-a făcut foarte cunoscut dincolo de frontierele ţării.
El a fost propus pentru un post de comisar european pe 24 august de premierul Charles Michel, într-un moment în care aproape toate celelalte state UE îşi desemnaseră candidatul.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!