Modifica setarile cookie
Toate categoriile

7000 de studenți străini, deportați pe nedrept din Marea Britanie. Ei au fost acuzați că au copiat la testele de engleză

Guvernul Marii Britanii au deportat din greșeală peste 7.000 de studenți străini, după ce aceștia au fost acuzați în mod eronat că ar fi copiat la testele de limbă engleză.

Celor mai mulți nici nu li s-a permis să facă un recurs la decizia Ministerului de Interne sau să își demonstreze abilitățile lingvistice.

Unii dintre aceștia au fost reținuți de oficialii de la Biroul de Imigrație, motiv pentru care și-au pierdut locurile de muncă și au rămas pe străzi, deși locuiau în mod legal în Marea Britanie, informează Financial Times, citat de Independent.

Această politică privind generarea „unui mediu ostil” pentru imigranți a început în timpul mandatului Theresei May la Ministerul britanic de Interne, notează sursa citată. Astfel, măsura ar urmări să îi determine pe imigranții ilegali să părăsească țara, făcându-le viața imposibilă, și este ceea ce a determinat-o pe Amber Rudd să își dea demisia.

Studenții au ajuns în vizorul Ministerului de Interne după o anchetă a BBC din anul 2014, în care a scos la iveală modalitățile prin care se copiază la unele universității, unde candidații au trebit să dea testul de limbă engleză pentru comunicare internațională (TOEIC). Acesta este unul dintre testele pe care studenții străini trebuie să le susțină, pentru a-și demonstra abilitățile lingvistice, ceea ce reprezintă o condiție necesară pentru obținerea vizei.

Citește și
Imigranti
Declarație controversată a unui parlamentar danez: „Refugiații ar trebui expulzați, chiar dacă au un loc de muncă”

După respectia anchetă, Guvernul Marii Britanii a angajat o companie americană care analizează testele să cerceteze dacă au existat modalități prin care studenții să fi păcălit sistemul. Astel, respectiva companie a identificat 33.725 de teste invalide, iar vizele studenților au fost retrase, după care aceștia au fost notificați să părăsească țara.

În cazul a 22,694 de studenți, testele au fost calificate drept „suspicioase”, astfel că persoanele vizate au fost chemate la un interviu, înainte să se ia o decizie. Astfel, până la finalul anului 2016, 36.000 de studenți străini care au dat respectivul test au rămas fără vize.

Când s-au reanalizat respectivele teste, s-a descoperit că decizia a fost una eronată în cazul a cel puți 20% dintre studenți, astfel că aproximativ 7.000 de persoane au fost acuzate pe nedrept că au copiat. Mai mult de atât, și o curte de apel a stabilit, în 2016, că probele adunate de Ministerul de Interne pentru deportarea tinerilor aveau „numeroase puncte sensibile”, iar că Guvernul s-a bazat „complet” pe informațiile de la respectiva companie, fără să existe și martori.

„Calitatea probelor pe care aceste acuzații s-au bazat a fost una ușor de pus sub semnul întrebării, ceea ce a ridicat îngrijorări din punct de vedere judiciar”, a spus Patrick Lewis, un avocat specializat pe probleme de imigrație, care a reprezentat mai mulți studenți.

La rândul său, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a declarat: „În februarie 2014, anchete privind testele de limba engleză au demonstrat că s-a copiat, ceea ce sugera că s-a comis fraudă organizată. Guvernul a luat imediat acțiunile adecvate, iar 21 de persoane au primit condamnări pentru rolul lor în acest proces.”

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult