Bilanțul ciclonului care a făcut ravagii în Brazilia: Numărul morților a crescut la 41. Zeci de persoane sunt date dispărute
Ciclonul a făcut cel puţin 41 de morţi, potrivit unui nou bilanţ difuzat vineri, relatează AFP, citată de Agerpres.
Căutările pentru a încerca găsirea celor dispăruţi continuă, asigură într-un comunicat securitatea civilă din statul Rio Grande do Sul, cel mai sudic dintre cele 27 de state ale Braziliei.
Ploile puternice şi vânturile violente declanşate de ciclon au forţat peste 11.000 de persoane să-şi părăsească locuinţele. Peste 147.000 de persoane au fost afectate, conform ultimelor estimări.
Mai multe clădiri au fost distruse şi oraşe au fost inundate. În total, 87 de municipalităţi au fost afectate, au indicat autorităţile, raportând 223 de răniţi.
Guvernatorul statului Rio Grande do Sul, Eduardo Leite, a vizitat joi municipalitatea Muçum, cea mai afectată cu cel puţin 15 morţi şi aproximativ 30 dispăruţi, şi a promis că va fi reconstruită rapid.
„Vom garanta reconstrucţia acestor oraşe, infrastructurii lor şi vieţilor acestor oameni”, a spus Leite într-o conferinţă de presă, estimând la aproximativ 20 de milioane de dolari necesarul pentru reconstrucţia infrastructurii rutiere.
Aproape o mie de salvatori şi mai mult de zece elicoptere au fost desfăşurate în cadrul operaţiunilor de salvare, care s-au complicat joi după prăbuşirea a două poduri şi blocarea parţială sau totală a mai multor drumuri.
Autorităţile se aşteaptă ca vremea instabilă să persiste în regiune până sâmbătă dimineaţa „din cauza apropierii şi avansării unui front rece” din Uruguayul vecin.
Brazilia a fost lovită în ultimii ani de inundaţii mortale, ale căror legături cu schimbările climatice nu sunt excluse de experţi.
În iunie, un ciclon a făcut cel puţin 13 morţi tot în statul Rio Grande do Sul.
În februarie, cel puţin 65 de persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren provocate de ploile torenţiale în statul Sao Paulo (sud-est), reaminteşte AFP.