Modifica setarile cookie
Toate categoriile

26 de copii, victime ale atacurilor coaliției conduse de Arabia Saudită

26 de copii și-au pierdut viața, joi, în Yemen, în urma unor lovituri ale coaliției conduse de Arabia Saudită, potrivit unor responsabili ai ONU. 

Cel puţin 22 de copii şi patru femei au murit într-una dintre lovituri în timp ce fugeau din calea luptelor din regiunea Ad Durayhimi, la sud de oraşul Al Hudaydah, aflată sub controlul rebelilor, a informat secretarul general al ONU pentru afaceri umanitare, Mark Lowcock, conform AFP.

Alţi patru copii au fost ucişi, tot joi, într-o altă lovitură aeriană în aceeaşi regiune, informează Agerpres.

„Este pentru a doua oară în două săptămâni când o lovitură aeriană efectuată de coaliţia condusă de Arabia Saudită duce la moartea a zeci de victime civile", a acuzat Mark Lowcock într-un comunicat.

La 9 august, un raid aerian în provincia Saada, o zonă controlată de rebeli, deja atribuit acestei coaliţii militare, a lovit un autobuz care transporta copii, omorând 40 dintre aceştia şi determinându-l pe secretarul general al ONU să solicite o anchetă independentă.

Citește și
Yemen
CNN: Bomba ghidată cu laser care a ucis 51 de oameni în Yemen a fost vândută de SUA

Agenţia de presă a rebelilor, Saba, a transmis că raidul aerian de joi a lovit un autobuz şi o casă, dar Emiratele Arabe Unite, actor-cheie al coaliţiei, i-au acuzat pe rebelii houthi că se află în spatele loviturii.

Războiul din Yemen a făcut peste 10.000 de morţi după intervenţia coaliţiei sub comandament saudit, în martie 2015, împotriva rebelilor houthi şi a provocat „cea mai gravă criză umanitară” actuală din lume, potrivit ONU.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult