141 de morţi, în urma inundaţiilor din Nigeria. Un sfert de milion de case distruse
Cel puţin 141 de persoane au murit în Nigeria în urma inundaţiilor provocate de ploile care, potrivit prognozei meteo, s-ar putea intensifica la mijlocul săptămânii, au informat surse oficiale citate marţi de EFE.
Evaluările realizate de Crucea Roşie şi de Agenţia Naţională de Gestionare a Urgenţelor (NEMA) au confirmat că "impactul inundaţiilor a provocat 141 de morţi", potrivit unui comunicat al Crucii Roşii.
De asemenea, NEMA a asigurat într-un document că este probabil ca ploile, care au provocat ieşirea din matcă a râurilor Niger şi Benue inundând comunităţile învecinate, se vor intensifica până la începutul lunii octombrie.
În total 265 de persoane au fost rănite şi 241.326 de locuinţe au fost afectate de inundaţii în 692 de comunităţi.
Au crescut şi cazurile de diaree în cele patru state afectate de acest dezastru, reprezentând peste 80 % din teritoriul ţării, în cele mai grave inundaţii suferite de această ţară din 2012.
Crucea Roşie a lansat un apel la strângerea a 5,4 milioane de franci elveţieni (aproximativ 4,7 milioane de euro) care vor fi utilizaţi pentru ajutorarea victimelor în materie de adăpost, alimente şi igienă.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 25-09-2018 08:12