”Vraciul” care susține că a vindecat 5000 de cancere. Pacient: ”Firele nici nu erau conectate”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Între ei şi mulţi români. Diferenţa este că în celelalte state, există reglementări, la noi, NU. Astfel, la umbra unei legi care nu are norme de aplicare de 11 ani, în România s-au înmulţit terapeuţii care pretind că vindecă orice fel de boală, inclusiv cancer sau diabet. Urmăriţi un reportaj marca ''Inspectorul PRO''.
România s-a umplut de terapeuţi de medicină alternativă, care pretind că vindecă absolut orice. Iar oamenii se duc la ei, pentru că sunt dezamăgiţi de sistemul nostru medical. Şi disperaţi, uneori, să găsească rapid vindecarea unor boli grave, precum cancer sau diabet. Nu o dată s-a întâmplat însă ca bolnavii să nimerească pe mâna unor şarlatani.
Adrian Tecuceanu a fost diagnosticat cu insuficiență renală. A aflat, acum un an, că trebuie să facă dializă pentru tot restul vieţii. Disperat, tânărul s-a agăţat de orice l-ar fi putut scăpa de boală. Aşa a ajuns la Dan Rişco, un pretins "doctor" din Braşov.
Adrian Tecuceanu: ”Instrumentul cu care el lucra era o simplă pereche de căşti cu un aparat cu nişte fire, care unele dintre ele nu erau nici conectate. Care ar fi trebuit să îţi scaneze tot corpul.
Mi-a zis că sunt dispus la insuficiență respiratorie, la otită, la sinuzită. Eu atunci având insuficienţă renală cronică, adică rinichii mei funcţionau la 15% din capacitate. Şi asta n-a văzut-o. Şi la final am întrebat: "Atât?" "Da!" "Şi la rinichi n-aţi văzut nimic?" "Nu, sunt buni. Funcţionează bine!"
În acel moment, s-a simţit escrocat şi s-a reîntors către medicina clasică. A făcut un transplant de rinichi şi acum e bine.
Dan Rişco îşi continuă însă activitatea. Are clienţi zi de zi, care plătesc 200 de lei pentru o consultaţie. Promovate pe internet şi printr-un cerc de relaţii, acestea au loc într-un apartament din Braşov. Fără firmă la stradă.
Pacient: ”Probleme cu prostata, cu stomacul, cu mai multe. Pancreasul.” Reporter: ”Și cum vă simţiţi acum?” Pacient ”Foarte bine. După un tratament de nu ştiu câte zile. 10 zile.”
Doctorul se laudă cu mii de bolnavi vindecaţi. După doar 10, 20 de zile de tratament cu suplimente alimentare naturiste.
Dan Rișco, medic medicina alternativă: ”Am undeva la 4.000 - 5.000 de canceruri vindicate, nu ameliorate.”
Ca să fie şi mai convingător, bărbatul apelează la unul dintre cazurile sale rezolvate. Cel care ne vorbeşte nu vrea să-şi decline însă identitatea.
Pacient: ”Soţia mea a avut cancer la sân. I-a făcut bine plămânul, i-a făcut bine cancerul şi glanda, trebuia s-o opereze. Şi mai nou, acum în ultimele tratamente, i-a făcut bine inima. Lua un pumn de medicamente. 10 medicamente. Acum nu mai ia niciunul.”
Dan Rişco are aviz de liberă practică de la Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară şi Alternativă - pe baza unor cursuri de specializare făcute pe cont propriu, undeva în India. Despre diploma de medic, Rişco nu prea vrea să vorbească.
Reporter: ”Dumneavoastră sunteți doctor?” Dan Rișco: ”Da.” Reporter: ”V-am căutat la Colegiul Medicilor şi nu v-am găsit. Cum puteţi dumneavoastră să-mi dovediţi că sunteţi doctor?” Dan Rișco: ”Cu diploma de doctorat. La Colegiul Medicilor... Păi eu…eu din 2012, de când mi-am luat doctoratul în medicină alternativă, am ieşit din sistemul alopat. Pentru că nu mai practic medicina alopată.” Reporter: ”Medic nu sunteţi.” Dan Rișco: ”Ba da. Sunt şi medic sunt şi doctor.” Reporter: ”Şi dacă nu sunteţi în Colegiul Medicililor cum puteţi să practicaţi?” Dan Rișco: ”Păi simplu. Instanţa mea autoritate nu este DSP-ul, ci Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară şi Alternativă.”
Lionel Zosmer, președinte OPMCA: ”El nu are aviz pe suplimente alimentare, nu are aviz pe nutriţie. Are aviz de liberă practică pe magnetorezonanță şi reiki, dar de ceva ani nu şi-a plătit cotizaţia, deci din punctul nostru de vedere nu mai este membru.”
Reporter: ”Cum comentaţi acuzele pe care vi le aduc anumiţi pacienţi care s-au simţit înşelaţi de modalitatea dumneavoastră de a-i diagnostica?” Dan Rișco: ”Au tot dreptul să creadă, cum să spun, ignoranță. Poate, poate să fie... Ce pot să le spun?”
Potrivit reglementărilor în vigoare, terapeuţii de medicină alternativă îşi iau avizul de liberă practică în baza legii 118 din 2007. Singura care recunoaşte, în prezent, specializări precum astrologia medicală, medicina tradiţională chineză, cristaloterapia sau reiki.
Pentru multe dintre aceste metode terapeutice, nici măcar nu este nevoie de studii medicale. Ci doar de nişte cursuri de calificare, de scurtă durată. Singura cerinţă este ca practicantul să deţină un aviz din partea Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară şi Alternativă. Avize de care ministrul Sănătăţii Sorina Pintea se dezice oricum.
Sorina Pintea: ”Eu nu ştiu să dea ministerul avize de liberă practică unor vraci. În ăştia 11 ani, în loc să vindece miraculos, s-au îmbogăţit miraculos, practic a fost raiul acestora, raiul vânzărilor de produse care ulterior s-au dovedit a fi toxice.”
Grav nu este însă faptul că România s-a umplut de cabinete şi terapii alternative, ci faptul că instituţiile statului nu le controlează. O echipă de la Inspectorul Pro s-a pus în pielea pacienţilor. Şi s-a dus să testeze anumite terapii.
Laura Avram are un cabinet, cochet, tot în Braşov. Se prezintă ca tehnician nutriţionist, însă oferă şi servicii de biorezonanță şi theta-healing. Ultima, o tehnică de meditație simplă, prin care pacientul învață să-și liniștească creierul.
Laura Avram: ”Se intră într-o stare specifică, numită stare theta.” Reporter: ”Cum, concret?” Laura Avram: ”Se face legătura între pământ şi al şaptelea plan şi terapeutul intră în acea stare.”
Laura Avram: ”Se pot trata deci boli grave. Singura condiţie este ca pacientul, ca dumneavoastră să credeţi în această vindecare.”
Internetul este plin de cursuri pentru terapeuţi. Pentru doar câteva sute de euro, oricine poate deveni specialist în terapie florală, reflexologie, sau biorezonanță. Şi cum afacerea merge bine, există chiar mai multe foruri care dau avize. Uniunea Practicienilor de Medicină Complementară şi Alternativă, la mare concurenţă cu Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară şi Alternativă - singurul recunoscut de legea 118.
Lionel Zosmer, președinte OMPCA: ”Noi trebuie să luăm pacientul să-i spunem ce are să ştie exact, mă refer din punct de vedere energetic, nu la partea medicală, şi în momentul ăla îi putem spune: pot să fac de aici până aici.”
De altfel, există practici de medicină alternativă care dau şi rezultate. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recunoaşte beneficiile acupuncturii, ale terapiilor manuale, precum şi efectele unor plante medicinale pentru suferinţe cronice. În Marea Britanie, de exemplu, 90 la sută din clinicile specializate în terapia durerii folosesc acupunctură ca formă de tratament. Iar în Germania, 70 la sută dintre ele.
Această lege mai spune că acupunctura, homeopatia, chiropractica şi toate tehnicile care riscă să afecteze sănătatea trebuie practicate doar de medici.
Ori asta nu se întâmplă. Piaţa este plină de amatori. Începând de la acei trăgători de oase , până la kinetoterapeuţii care se încumeta să facă proceduri periculoase.
Andrei Gheorghiu, președinte Colegiului Fizioterapeuților în Brașov, Covasna și Harghita: ”Riscurile pot să ducă până la deces. De la o dislocare a unei articulaţii, până la deces, avem o grămadă de varietăţi de riscuri, inclusive paralizii, parestezii, disfuncţii semnificative.”
Impostura şi malpraxisul s-au extins aşadar în medicina alternativă. Iar asta se întâmplă pentru că legea care a legalizat terapiile alternative nu are norme de aplicare de 11 ani.
Proiectul noii legi va schimba însă complet acest domeniu. Terapiile metabolice, administrarea de vitamine, câmpurile electromagnetice şi anumite terapii manuale nu vor mai fi legiferate. În plus, alte 11 domenii de medicină complementară vor putea fi practicate doar de către doctori, în urma unor cursuri atestate de Ministerul Sănătăţii. Inclusiv avizarea practicienilor şi controlul acestora vor fi făcute de Ministerul Sănătăţii.