Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Implantul cerebral realizat de Elon Musk vrea să facă persoanele paralizate să meargă și să redea orbilor vederea

Una din companiile lui Elon Musk vrea să realizeze un implant cerebral care va face persoanele paralizate să meargă și să redea orbilor vederea.  

Neuralink, compania lui Elon Musk, despre care Reuters a anunţat luni că este vizată de o anchetă federală privind programul său de teste realizate pe animale, încearcă să dezvolte un implant cerebral care să le permită persoanelor paralizate să meargă şi celor oarbe să vadă din nou.

Agenţia de presă Reuters a publicat miercuri un articol ce prezintă detalii mai puţin cunoscute despre compania Neuralink.

Ce produse dezvoltă Neuralink?

Înfiinţată în 2016 de Elon Musk şi de un grup de ingineri, compania Neuralink construieşte o interfaţă cerebrală care poate fi implantată în craniu, despre care se spune că ar putea să îi ajute pe pacienţii cu dizabilităţi să se mişte şi să comunice din nou, precum şi să restaureze vederea în cazul unor pacienţi nevăzători.

Dispozitivul Neuralink este echipat cu un cip care procesează şi transmite semnale neuronale, care pot fi transmise apoi unor dispozitive precum computere şi telefoane mobile.

Citește și
Elon Musk
Elon Musk a dotat sediul Twitter cu dormitoare pentru angajaţi

Compania americană speră că persoana implantată cu un astfel de cip va putea să controleze un mouse, o tastatură sau să folosească alte funcţii ale computerelor, precum redactarea unui text, prin intermediul gândurilor.

"Primul produs Neuralink va permite unei persoane paralizate să folosească un telefon mobil cu ajutorul minţii sale mult mai repede decât o face o persoană care îşi foloseşte degetele pe ecranul telefonului", afirma Elon Musk în aprilie 2021.

Inginerii de la Neuralink cred, de asemenea, că acest dispozitiv va putea într-un final să restaureze activitatea nervilor în interiorul corpului, permiţându-le persoanelor cu vătămări ale măduvei spinării să îşi mişte membrele. Compania americană, cu sedii în oraşele San Francisco şi Austin, doreşte totodată să contribuie la vindecarea unor boli neurologice, precum Alzheimer şi demenţă.

Ce progrese a făcut Neuralink?

Neuralink a testat cu succes mai multe aspecte ale tehnologiei sale pe animale, producând inclusiv în 2021 un videoclip ce arată un macac care utilizează un joc video simplu după ce i-a fost implantat un cip cerebral. Într-o prezentare online de săptămâna trecută, compania americană a prezentat o serie de îmbunătăţiri ale vitezei şi capacităţilor acelui cip.

Care sunt următoarele dificultăţi pentru Neuralink?

Neuralink nu a obţinut deocamdată aprobare din partea autorităţilor americane de reglementare pentru a trece la etapa testelor pe oameni - spre deosebire de concurentul său Synchron, care şi-a fixat obiective mai puţin ambiţioase pentru dispozitivele sale medicale.

Neuralink a ratat deja termenele limită anunţate în mod public de Elon Musk pentru debutul testelor pe oameni şi a trimis abia în acest an cererea sa oficială la Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA). Săptămâna trecută, Elon Musk a declarat că Neuralink ar putea începe testele pe oameni, după părerea lui, peste şase luni.

Controverse legate de testele pe animale

Compania americană este vizată de o anchetă federală pentru potenţiale încălcări ale drepturilor şi bunăstării animalelor, într-o perioadă în care mai mulţi angajaţi ai săi s-au plâns că procedura de testare a fost grăbită, provocând dureri inutile şi decese, potrivit unor documente consultate de Reuters şi provenite de la surse familiarizate cu acea anchetă şi cu operaţiunile companiei.

În total, Neuralink a ucis aproximativ 1.500 de animale, inclusiv peste 280 de oi, porci şi maimuţe, în urma unor experimente care au început în anul 2018.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult