Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Presa din Ungaria: "Suntem la ani-lumină distanță de prosperitatea românească"

Ungaria se află la ani-lumină distanță de prosperitatea românească, potrivit presei maghiare de opoziție.

Consumul real al gospodăriilor din Ungaria reprezintă 72% din media UE, a doua cea mai slabă poziție din Uniunea Europeană, potrivit statisticilor Eurostat, conform NÉPSZAVA.

Spre comparație, în România, același indicator este de 77% din media UE, peste nivelul din Ungaria. 

În 2022, consumul individual efectiv (AIC - un indicator al nivelului bunăstării gospodăriilor) per capita, exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) a variat între 67% din media UE în Bulgaria şi 138% din media UE în Luxemburg, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică, citat de Agerpres.

Nouă state membre UE au avut în 2022 un consum per capita mai mare decât media din UE, cel mai ridicat nivel fiind în Luxemburg (38% peste media din UE), Germania (19%), Austria (18%), Ţările de Jos (16), Belgia (15), Danemarca (11), Franţa şi Finlanda (ambele 9) şi Suedia (8). Urmează grupul ţărilor cu un consum per capita uşor mai mic decât media din UE: Italia (1% sub media UE), Cipru (2%), Lituania (5%), Slovenia (10%) şi România (12%).

Citește și
România, campioana UE după proporția tinerilor care nici nu învață, nici nu lucrează - date Eurostat
România, campioana UE după proporția tinerilor care nici nu învață, nici nu lucrează - date Eurostat

De asemenea, 18 state membre UE au avut în 2022 un consum per capita sub media din UE, cel mai scăzut nivel fiind în Bulgaria (33% sub media UE), Ungaria (28%) şi Slovacia (27%).

PIB-ul per capita (valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard - PPS) a variat în 2022 între 59% din media Uniunii Europene în Bulgaria şi 261% în Luxemburg, iar 11 state membre UE au avut acest indicator peste media din blocul comunitar, conform biroului de statistică al UE, Eurostat. 

Cel mai ridicat nivel a fost în Luxemburg (161% peste media din UE), Irlanda (133%) şi Danemarca (137%) iar cel mai scăzut în Bulgaria (41% sub media UE), Slovacia şi Grecia (ambele 32%).

România s-a situat la 77% din media Uniunii Europene, la fel ca Portugalia. PIB-ul per capita în România a fost mai mare decât în Letonia, cu 74% din media din UE, şi Croaţia - 73%, conform Eurostat. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult