Scandal diplomatic între Turcia și Israel. Ankara a interzis exporturile a 54 de produse, din cauza situației din Fâșia Gaza
Decizia turcilor a determinat o reacţie furioasă la Ierusalim, unde Ministerul de Externe a ameninţat cu măsuri de retorsiune, relatează AFP, potrivit News.ro.
Ankara a interzis exporturile către Israel în cazul a 54 de produse, printre care multe materiale de construcţie din oţel, fier şi aluminiu, precum şi combustibil pentru aviaţie. Acest anunţ a intervenit după ce Ankara a anunţat luni că Israelul a blocat o cerere turcă de a paraşuta ajutoare umanitare în Gaza.
"Această decizie (a restricţionării exporturilor - n.r.) va rămâne în vigoare până când Israelul va declara o încetare imediată a focului şi va permite accesul continuu pentru ajutorul umanitar în Gaza", a precizat într-un comunicat Ministerul turc al Comerţului.
Ankara a anunţat luni că Israelul a blocat o cerere turcă de a lansa ajutoare umanitare în Gaza. "Nu există nicio scuză pentru ca Israelul să blocheze încercarea noastră de a paraşuta ajutoare către locuitorii înfometaţi din Gaza", a declarat ministrul turc de externe Hakan Fidan.
"Am decis să luăm o serie de noi măsuri împotriva Israelului", a adăugat el.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan este unul dintre cei mai vocali critici ai războiului Israelului împotriva Hamas în Fâşia Gaza. El a descris în repetate rânduri Israelul ca fiind un "stat terorist".
În replică, Israelul a promis marţi măsuri de retorsiune împotriva Turciei, pentru "încălcarea acordurilor comerciale bilaterale".
"Turcia încalcă în mod unilateral acordurile comerciale cu Israelul şi Israelul va lua toate măsurile necesare ca răspuns" la această decizie, a avertizat Ministerul israelian de Externe într-un comunicat.
Şeful diplomaţiei israeliene, Israel Katz, şi-a instruit personalul să întocmească o listă de bunuri suplimentare pe care Israelul nu le va mai importa din Turcia, potrivit comunicatului de presă al ministerului.
Israelul va mobiliza, de asemenea, "ţările şi organizaţiile pro-Israel din Statele Unite" pentru a le convinge să nu mai investească în Turcia şi să nu mai importe bunuri din această ţară. De asemenea, va cere "prietenilor săi" din Congresul american să studieze posibilitatea de a impune sancţiuni în conformitate cu legile americane anti-boicot, potrivit comunicatului de presă al ministerului israelian.
Într-o postare pe X, ministrul Israel Katz l-a acuzat pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan că "sacrifică interesele economice ale Turciei în numele sprijinului său pentru Hamas".
Războiul dintre Israel şi Hamas palestinian a pus capăt normalizării relaţiilor turco-israeliene în 2022, după ani de tensiuni.