Rezervele valutare ale BNR au crescut la 42,768 miliarde de euro. Care este nivelul rezervei de aur
”La 31 iulie 2022, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 42,768 miliarde euro, faţă de 42,033 miliarde euro la 30 iunie 2022. În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni: Intrări de 3,315 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor; alimentarea contului Comisiei Europene şi altele; Ieşiri de 2,580 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele”, arată datele BNR.
Rezerva de aur a României se menține la 103,6 toneNivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5,751 miliarde euro.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 iulie 2022 au fost de 48,519 miliarde euro, faţă de 47,823 miliarde euro la 30 iunie 2022.
Plăţile scadente în luna august 2022 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 172 milioane euro.