Reacţia ANPC după acuzaţia că ar fi protejat băncile. "Legea le favorizează"
Your browser doesn't support HTML5 video.
În avertizarea publică transmisă de inspectorul de la Protecţia Consumatorului Constanţa Dumitru Manţi, acesta susţine că ANPC, deşi „avea la dispoziţie toate pârghiile legale necesare”, nu a făcut tot ce era necesar pentru a proteja românii care au luat credite între 2005 şi 2008. Manţiu spune că Autoritatea şi-a dat acordul pentru implementarea OUG 50/2010 „într-un mod total în defavoarea consumatorilor” iar ulterior ar fi tratat reclamaţiile la adresa instituţiilor de credit „în sprijinul” acestora. AICI, documentul integral.
Marius Pârvu, preşedintele ANPC, a răspuns pentru Ştirile ProTV la aceste acuzaţii: „Poate nu ne ridicăm la nivelul domnului Manţu referitor la ceea ce se aşteaptă să primească că răspunsuri. Tot referitor la reclamaţia pe care a făcut-o domnul Manţu, în cadrul ANPC s-a constituit o comisie prin care se verifică reclamaţiile începând cu 2005, să se vadă exact ce s-a întâmplat pe diferite reclamaţii pe care dansul spune că au existat anumite intervenţii.
Reclamaţiile vin, în general, se pot face prin site, pe cabinet ANPC. Unele ajung la mine, altele nu. Cele primite le redirecţionez către direcţia generală de control, departamentul financiar, iar dânşii sunt obligaţi, conform legii, să soluţioneze acea reclamaţie. Eu, din momentul ce a fost soluţionată reclamaţia, nu am dreptul să mă implic în actul de control. Nici să fac extinderi, nici să se mute la dreapta sau la stânga, comisarul este cel care hotărăşte decizia, care ia decizia.
În momentul în care am fost înştiinţat despre un anumit lucru, am luat măsuri. Am întocmit comisie şi aştept rezultatele comisiei, mai departe nu mă pot implica în ceea ce vrea să facă domnul Mantu, nici în ceea ce gândeşte. În mandatul meu, în cele 10 luni, au fost sancţionate major pe cesiuni de creanţe două entităţi financiar bancare. Sunt publice, se ştie despre ce este vorba.
Eu cred că nimeni din cadrul ANPC-ului sau din cadrul acestui serviciu de produse financiar bancare nu poate să spună că preşedintele ANPC a intervenit într-un act de control, să fie direcţionat, să fie stopat sau să fie mai repede rezolvat.
Vizavi de legislaţie, tocmai am făcut o propunere de modificare a legii 193. Prevede modificarea cuantumul amenzilor pe clauze abuzive şi este vorba de restituirea sumelor pe acele clauze abuzive constatate de instanţă.
Dacă are date concrete, sunt instituţii ale statului care se pot ocupa de acest lucru şi pot studia în amănunt cele reclamate de domnul Mantu. Dacă are acuzaţii la adresa mea sau a altora, sunt instituţii ale statului care trebuie să le rezolve. Nu prin presă, public.
Sunt în continuare, în cercetare, o altă serie de instituţii financiar bancare pe aceleaşi aspecte. Aceste controale nu se fac într-o lună de zile. Nu comentez trecutul."
Reporter: "Dar legea? Legislaţia actuală favorizează băncile?"
Marius Pârvu: "Dacă ne referim la cuantumul de amenzi -da, dacă ne referim la anumite clauze din legislaţie -da, tocmai de aceea am solicitat schimbarea acestor legi .
Ele sunt puse în transparenţă pe site-ul ANPC iar legea 193 are modificări esenţiale acolo. În toată această perioadă fiecare specialist şi comisar are dreptul să vină cu propuneri pertinente pe aceste subiecte. Îl aştept pe domnul Manţu cu propuneri pe acesta ordonanţă.
Eu am început un proiect. În 30 de zile el se poate modifica de n ori. Dacă ieşim doar şi avertizăm public, nu se schimbă nimic. Printr-o ordonanţă de urgenţă putem schimba multe lucruri. Pe subiectul ăsta, de cesiune de creanţe, noi am sesizat toate instituţiile abilitatate pentru a investiga acest subiect. Începând de la DIICOT, ANAF şi toate celelalte instituţii care trebuie să se implice în verificarea cesiunilor de creanţe. "
Constantin Cerbulescu, preşedinte ANPC între 2009 şi 2012, a comentat la rândul său acuzaţiile: „Domnul respectiv poate avea punctul lui de vedere. Din punctul meu de vedere, la acel moment când ordonanţa a fost semnată ea a fost introdusă în guvern, a fost discutată în guvern, a ajuns în parlament unde s-au făcut alte modificări şi a ieşit legea. Mai departe nu am ce să comentez.
Nu există interesul cuiva de a proteja băncile sau de a da altceva decât e normal să existe prin aplicarea directivei respective, 50/2010. Nu cred că există o suspiciune vis a vis de o influenţă a mea împotriva consumatorilor şi o influenţă a băncilor în moemntul respectiv. Ordonanţa a ajuns în parlament, s a discutat luni de zile şi în final a ieşit variantă pe care o ştiţi. În final, legiuitorul a stabilit că asta este cadrul legal care trebuie aplicat. A intrat în discuţii în comisiile parlamentare, inclusiv la buget finanţe, au fost săptămâni la rând în care s-a întors pe toate părţile. Şi cu băncile şi cu asocitatiile de consumatori.
A fost o discuţie amplă, de peste o lună şi jumătate. Stăteam ore la parlament şi discutăm 1 sau 2 articole... dacă era o intenţie a cuiva de a proteja băncile...”
Reporter: „Aţi dat vreo circulară sau ordin prin care spuneaţi comisariatelor judeţene cum să acţioneze în cazul sesizărilor? „
Constantin Cerbulescu: „Nu, nu. Nu mai ştiu. În niciun caz, dacă s-au dat dispoziţii au fost dispoziţii în spiritul actului normativ, nu pentru a proteja băncile. Nu mi amintesc să fi semnat o astfel de hârtie.
Niciodată nu au fost favorizate băncile. Sund documente, controale, acţiuni în instanţă, consumatorii au fost îndrumaţi mereu şi ajutaţi să şi rezolve problemele.
După o activitate de atâţia ani de zile nu am avut niciodată o problemă, nu am avut credite la bănci sau probleme cu băncile ca să zic că îi ajutăm ca să mă ajute la rândul lor pe mine.” Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: anpc , BNR , banci , otp , prejudiciu , protectia consumatorului , acuzatii , Bancpost
Dată publicare: 16-01-2019 13:48