Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prețul gazelor și curentului s-a dublat la noi, în doar jumătate de an. Germanii și francezii au avut creșteri de doar 25%

Your browser doesn't support HTML5 video.

Deşi nu suntem printre cei mai avuţi dintre europeni, România are unele dintre cele mai mari creșteri de prețuri la electricitate și gaze. O confirmă datele Eurostat.

Scumpirile din energie, de peste 50 de procente în doar o jumătate de an, ne-au dus pe locul patru în Uniunea Europeană. La gaze, suntem aproape de o dublare a tarifelor, în prima jumătate a acestui an, față de perioada similară, din 2021. În Franța ori Germania, majorările au fost la un sfert.

Scumpirile la electricitate au afectat 22 de țări din cele 27 ale Uniunii Europene. Însă nu în aceeași măsură, potrivit Eurostat.

Iată aici o comparație între prețurile pentru consumatorii casnici. România, colorată cu roșu, este puternic lovită de scumpiri - suntem pe locul patru. Un român a plătit pentru energie cu 55% mai mult în prima jumătate a acestui an, față de aceeași perioadă din 2021. Ca noi mai sunt estonienii și letonii. Cehii stau cel mai prost - cu scumpiri de peste 60%. În Franța și Germania, majorările au fost sub 10%, iar țările cu verde - Olanda, Slovenia, Ungaria - au avut chiar ieftiniri. Guvernele lor au acordat subvenții, indemnizații ori au reglementat prețurile.

La prețul energiei în Uniune, scumpirile au dus media la peste 25 de euro pe suta de kwh. La noi, prețul plafonat ajunge la 16 euro. Diferențe mari sunt și la cât plătim pentru gaze. Românii achitau gaze mai scumpe cu 94% în prima jumătate a anului acesta, față de perioada similară din 2021. Bulgarii s-au confruntat cu majorări de 107%, iar în Estonia vorbim de cea mai mare creștere - 154%. Francezii și germanii au scos însă din buzunare cu până la 25% mai mult, iar ungurii au avut parte chiar de scăderi.

Citește și
Cos de cumparaturi
Cum schimbi obiceiurile de consum pentru a economisi bani pe alimente, odată cu creșterea prețurilor

Evoluția prețului la gaze în Uniunea Europeană arată că media a ajuns la 8,6 euro/100 Kwh. În Suedia, în schimb, prețurile au atins vârful de 22 de euro, pe când la noi vorbim despre 6 euro ca preț plafonat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult