Prăbușirea unui gigant. Acțiunile Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, s-au ieftinit de la 4 dolari la doar 1 cent
Galerie foto
Anunțul a contribuit și el la ceea ce se aștepta, oricum, să fie o prăbușire a cotației sucursalei europene a băncii pe bursa din Londra.
În doar câteva ore acțiunile Sberbank s-au depreciat cu peste 90%, de la 4,02 dolari pe titlu până la un minimum de un cent.
Cotația și-a mai revenit, ușor, până la un nivel de trei cenți pe acțiune.
Banca, aşteptată să publice rezultatele financiare pe anul 2021 în cursul zilei de miercuri, a precizat că nu mai poate furniza lichidităţi subsidiarelor europene, însă nivelul său de capital şi calitatea activelor au fost suficiente pentru a plăti toţi deponenţii.
Valoarea activelor deținute de sucursala europeană a Sberbank este estimată la circa 13 miliarde de euro.
„În situaţia actuală, Sberbank a decis să părăsească piaţa europeană. Băncile subsidiare ale grupului s-au confruntat cu ieşiri anormale de numerar şi ameninţări la adresa siguranţei angajaţilor şi sucursalelor săi”, se arată într-un comunicat de presă.
Evoluția cotației titlurilor Sberbank pe Bursa de la Londra (LSE)
Măsurile fără precedent luate de naţiunile occidentale pentru a izola economia şi sistemul financiar din Rusia din cauza invaziei Ucrainei includ sancţiuni asupra băncii centrale şi excluderea unora dintre creditorii săi din sistemul global de plăţi SWIFT. Luni, Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat închiderea filialei europene a Sberbank. Subsidiara europeană a întâmpinat o serie de probleme din cauza invaziei, precum ieşirile deponenţilor. Sberbank, care are sucursale în Austria, Croaţia, Germania şi Ungaria, printre alte state, avea declarate active europene în valoare de 13 miliarde de euro la 31 decembrie 2020, scrie News.ro.
În 2011 Sberbank a fost aproape să achiziționeze Volksbank RomâniaÎn vara lui 2011 gigantul bancar din Rusia a anunțat achiziționarea Volksbank Internațional (divizia est-europeană a grupului austriac) pentru suma de aproape 600 de milioane de euro. În această tranzacție, însă, nu a fost inclusă și sucursala din România a Volksbank.